În 2023, inspectorii Agenția Națională de Administrare Fiscală au efectuat 77.129 verificări fiscale și antifraudă (inspecții fiscale, controale antifraudă, verificări documentare) în cadrul cărora au identificat și recalculat obligații fiscale datorate bugetului de stat în cuantum de 10,62 miliarde lei, din care mai mult de jumătate reprezintă TVA.
Aproximativ 70% din obligațiile fiscale identificate de inspectorii ANAF au fost generate în domeniul industriilor prelucrătoare, comerțului (cu ridicata și amănuntul), reparării autovehiculelor și motocicletelor și construcții. De asemenea, pierderea fiscală înregistrată de contribuabili a fost redusă cu 4,81 miliarde lei și au fost identificate abateri pentru sancționarea cărora au fost dispuse amenzi şi confiscări în cuantum de peste 206 milioane lei.
Analiza de risc fiscal care a fundamentat verificările fiscale și antifraudă a avut în vedere criterii precum scăderea cuantumului taxelor și impozitelor declarate în domenii care au înregistrat creștere economică în anul 2022, față de anul 2021, diminuarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor cu sponsorizări/mecenat/burse private, cu sume care depășesc cuantumul legal de deductibilitate, sau activitatea economică generatoare de venituri a organizațiilor nonprofit și omiterea declarării obligațiilor fiscale aferente – se arată pe pagina de Facebook a Ministerului Finanțelor.
Lasa un raspuns