Peste 70 de amenzi într-o săptămână, în acțiunea ”Truck & bus”

Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri au fost oprite pentru control pe parcursul săptămânii trecute de poliţiştii rutieri. Activităţile au avut loc, simultan, în toate statele membre ale Uniunii Europene, în cadrul acțiunii ”Truck & bus”.

Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie, Direcţia Rutieră a Poliţiei Române a coordonat, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse în special din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mari de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Acțiunea s-a desfășurat conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL). În cele şapte zile de acţiune, controalele polițiștilor au urmărit respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport. În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele au vizat și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

În judeţul Maramureş, poliţiştii rutieri au oprit pentru control 163 de vehicule de transport marfă şi persoane, identificând peste 72 de nereguli pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale. Astfel, ca urmare a neregulilor constatate în cazul autovehiculelor de transport marfă, poliţiştii au aplicat 58 de amenzi pentru nerespectarea regimului legal de viteză (28), diferite nereguli tehnice (11), neutilizarea centurii de siguranţă, precum şi diferite nereguli în ceea ce priveşte documentele obligatorii pentru conducătorii auto şi pentru autovehicule. În cazul autovehiculelor de transport persoane, poliţiştii au constatat 14 nereguli pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale, majoritatea constând în nerespectarea regimului legal de viteză, nerespectarea timpilor de odihnă sau nereguli în documentele şoferilor sau autovehiculelor.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.