Polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, cantitatea de 5.760 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de peste 51.000 lei.
În dimineaţa zilei de 28 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vişeului, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat într-o casă nelocuită, mai multe colete voluminoase.
La solicitarea lucrătorilor noştri, proprietarii au fost de acord ca poliţiştii de frontieră să verifice imobilul respectiv.
Cu această ocazie în acesta au fost descoperite 12 colete învelite în folie de culoare neagră ce conţineau cantitatea de 5.760 pachete cu ţigări de contrabandă de provenienţă ucraineană în valoare de peste 51.000 lei.
În continuarea cercetărilor s-a stabilit că la activitatea infracţională au participat şapte persoane din localitatea Bistra respectiv Ruscova care au depozitat în locaţia respectivă baxurile cu ţigări.În cauză s-au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea se efectuează cercetări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracționale.Poliţiştii de frontieră au descoperit în podeaua unui autoturism condus de un cetăţean maghiar, într-un locaş special amenajat 215 litri de alcool.
Miercuri, 28 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului cu bunuri accizabile.
Astfel în jurul orei 20.00, pe raza localităţii Dobra, jud. Satu Mare, a fost oprit pentru control un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în Ungaria. Mașina era condusă de cetățeanul maghiar Zsolt P., în vârstă de 40 de ani.
Existând suspiciuni că persoana ar transporta bunuri accizabile, autoturismul şi persoana în cauză au fost conduse la sediul STPF Satu Mare în vederea efectuării unui control amănunţit.
Cu această ocazie a fost descoperită, ascunsă într-un locaş special amenajat în podeaua maşinii, o cantitate însemnată de alcool.
În urma inventarierii acesteia a rezultat cantitatea de 215 litri de alcool cu o concentrație de 95%.
Conducătorul auto a declarat că băutura a primit-o de la un cetățean din municipiul Satu Mare pentru a o transporta în localitatea Carei.
Acum șoferul este cercetat pentru evaziune fiscală și deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.
Alcoolul și autoturismul în valoare de aproximativ 13.500 lei au fost ridicate de polițiștii de frontieră pentru continuarea cercetărilor.

Lasa un raspuns