Peste 220.000 de elevi din clasele a VIII-a susţin, luni, proba la Limba română

Peste 220.000 de elevi din clasele a VIII-a susţin, luni, proba la Limba română
Peste 220.000 de elevi din clasele a VIII-a susţin, luni, prima probă a evaluării naţionale, la Limba şi literatura română, a anunţat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).
Exemenul începe la ora 9.00 şi este organizat în 4.973 de unităţi de învăţământ, la test fiind înscrişi 223.222 de elevi. Accesul elevilor în săli este permis cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise, se arată într-un comunicat de duminică al MECTS. Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a elaborat 10 variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea naţională la clasa a VIII-a şi cu modelul evaluărilor internaţionale. Subiectele au un nivel mediu de dificultate şi permit rezolvarea în 120 de minute, a precizat MECTS.Varianta de subiect va fi extrasă luni dimineaţă şi transmisă celor 1.438 de centre de comunicare, respectiv către toate inspectoratele şcolare judeţene.  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.