În cadrul unor acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat doi cetăţeni români şi un ucrainean şi au confiscat peste 2.400 pachete ţigări, în valoare de aproximativ 18.000 de lei.
În unul din cazuri, ţigările erau ascunse în rezervorul unui autoturism, fapt pentru care maşina a fost indisponibilizată la sediul Poliţiei de Frontieră.Ieri, 4 septembrie a.c., la nivelul S.P.F Rădăuţi din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 18.00, lucrătorii noştri au depistat un bărbat în timp ce transporta peste frontiera de stat din Ucraina în România (în zona localităţii Vicovu de Sus), patru colete voluminoase.
În imediata apropiere a fost depistată şi o femeie de cetăţenie română asupra căreia poliţiştii de frontieră au găsit suma de 1.500 de Euro.
Persoanele în cauză au fost reţinute şi conduse la sediul Poliţiei de Frontieră, ocazie cu care au fost identificate ca fiind P. Andrii în vârstă de 23 de ani din Ucraina şi G. Viorica de 38 ani, domiciliată în comuna Gălăneşti, jud. Suceava.
În urma verificării coletelor, a fost depistată cantitatea de 1.960 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 17.640 lei, ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ucrainene în vederea cercetării în comun a evenimentului.
În cauză, poliţiştii de frontieră suceveni i-au întocmit cetăţeanului ucrainean acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar femeii pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la contrabandă.
Stiri de actualitate:
SIGHET: Restricții de circulație
SALVAMONT: Bărbat accidentat, recuperat din zona Piatra Corbului – Cheile Lăpușului
LANSARE DE CARTE: Serenade sportive – de Mircea Grumaz
FOTBAL: Victorie la limită pentru Academica Recea cu CSM Sighet
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Balul strugurilor din Câmpulung la Tisa
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacol-concert în inima Cetății
SIGHET: Lucrările de restaurare și reparații curente la monumentele din Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” au fost finalizate
IPJ: Tânără arestată preventiv pentru trafic de minori
FOTBAL: Victorie la scor pentru Minaur în deplasare
VIDEO: D.S.V.S.A. Maramureș a finalizat în proporție de 100% verificările de control în teren
SALVAMONT MARAMUREȘ: Trei cetățeni ucraineni recuperați din zona Vf. Bârsănescu
VITAL: Cum funcționează Dispeceratul și cum se gestionează sesizările dumneavoastră
MUZEUL JUDEȚEAN DE ISTORIE: Invitație la „Laborator știința în joacă”, o activitate dedicată copiilor, dar și familiilor
BĂILE COȘTIUI – Un loc care a început să prindă viață, intrarea este gratuită
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Spectacolul INBOX – vineri, pe malul Săsarului
BAIA SPRIE: S-a aprobat finanțarea reabilitării Parcului Central
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții temporare de circulație pentru luna octombrie
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 2 octombrie în Vișeu de Sus
VIDEO: Actul privind locurile de muncă de calitate – inițiativă legislativă a Uniunii Europene
Peste 2.400 pachete ţigări confiscate la frontiera cu Ucraina

Lasa un raspuns