Peste 180 de specializări din învăţământul superior nu mai îndeplinesc condiţiile de acreditare sau nu mai sunt necesare, patru universităţi vor intra în monitorizare specială iar şase universităţi care sunt autorizate provizoriu nu mai au dreptul să organizeze examen de admitere, a declarat miercuri ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu.
"Anual, Ministerul Educaţiei are obligativitatea, în conformitate cu Legea educaţiei, să aprobe nomenclatorul specializărilor şi structura specializărilor din învăţământul superior şi structura universităţilor. Această analiză ministerul a declanşat-o începând cu anul universitar 2012-2013 şi de patru-cinci luni de zile suntem în dialog cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii şi cu universităţile, pentru a definitiva această hotărâre de guvern. În urma verificărilor Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii şi a discuţiilor cu universităţile s-a constatat că 183 de specializări nu mai îndeplinesc condiţiile de acreditare sau nu mai sunt necesare, nu mai sunt dorite de universităţi, motiv pentru care astăzi am aprobat intrarea în lichidare a acestor specializări şi am precizat explicit că universităţile nu mai au dreptul să organizeze examen de admitere începând cu anul 2013-2014 la aceste specializări", a precizat ministrul, aflat la sediul Guvernului.
El a adăugat că s-a constatat că un număr important de specializări din universităţi acreditate nu mai respectă standardele de asigurare a calităţii, motiv pentru care universităţile intră în monitorizare.
"Sunt patru universităţi care intră în monitorizare specială, cu aceeaşi precizare, că nu mai au dreptul să organizeze examen de admitere la specializările menţionate în hotărârea de guvern, iar un număr de şase universităţi care sunt autorizate provizoriu nu mai au dreptul să organizeze examen de admitere la nicio specializare din cadrul universităţii. Practic, universităţile respective fiind în lichidare, ca şi structură", a spus Costoiu.
Potrivit ministrului, cele şase universităţi care nu mai au dreptul să organizeze examen de admitere au fost anunţate încă de anul trecut.
"Anul trecut, în HG au fost informate de faptul că timp de un an de zile, adică până la 31 martie 2013, au obligativitatea să îşi depună dosarele de autorizare, respectiv de acreditare. Niciuna din cele şase universităţi nu a considerat necesar să facă acest lucru, încercând să meargă mai departe aşa cum funcţionau. Nu am acceptat acest lucru", a explicat ministrul.
Cele şase instituţii sunt Universitatea "Mihai Viteazu" din Craiova, Institutul Romano Catolic din Iaşi, Societatea Ateneul Român – Universitatea Ecologică Traian din Deva, Fundaţia pentru promovarea învăţământului european – Universitatea Wales din Bucureşti, Fundaţia universitară Millenium din Timişoara şi Asociaţia pentru învăţământ superior în Comerţ şi Turism – Universitatea de Ştiinţe Arte şi Meserii din Bucureşti, a precizat Costoiu.
De asemenea, cele patru universităţi acreditate care intră în monitorizare sunt Institutul Teologic Romano-Catolic din Bucureşti, Universitatea "Mihai Eminescu", Universitatea "Mihail Kogălniceanu" şi Universitatea Financiar Bancară, doar una dintre acestea având un program de studiu care este acreditat şi pentru care există posibilitatea organizării examenului de admitere în 2013-2014.
"Nu se pune problema afectării studenţilor din anii anteriori. Studenţii vor finaliza cursurile în specializările pe care le-au urmat cu examene de licenţă la universităţile acreditate, în special pentru universităţile acreditate provizoriu. Nu există posibilitatea ca vreun student să fie afectat, tocmai din acest motiv am spus că nu se mai pot face înscrieri începând cu anul 2013-201", a declarat ministrul.
El i-a îndemnat pe toţi candidaţii să urmărească site-ul Ministerului Educaţiei pentru a vedea care sunt specializările autorizate provizoriu şi care sunt cele acreditate.
"Dacă există vreo instituţie de învăţământ, cu ghilimelele de rigoare, care nu apare în HG, această instituţie de învăţământ nu există, acea specializare nu există. Îi rog chiar pe părinţi, pe elevi, să se uite foarte atent, pentru a nu mai avea fenomene de genul "Spiru Haret" în următorii ani", a mai afirmat Mihnea Costoiu
Stiri de actualitate:
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: INBOX – în cadrul Sărbătorii Castanelor lângă Podul Culturii
ISU MARAMUREȘ: Prevenție, responsabilitate și parteneriat pentru siguranța maramureșenilor
INVITAȚIE LA VERNISAJ: Comorile României – Patrimoniul Mondial UNESCO din Maramureș la Muzeul Județean de Mineralogie
MUZEUL JUDEȚEAN DE ARTĂ: Arta Băimăreană 130 – vizită ghidată de Sărbătoarea Castanelor
RUGBY: „Zimbrii” au ratat calificarea în finala campionatului
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
Peste 180 de specializări nu mai îndeplinesc condiţiile de acreditare; patru universităţi intră în monitorizare

Lasa un raspuns