PESTE 1500 DE SIGHETENI LA INAUGURAREA STRĂZII PIETONALE CORNELIU COPOSU

PESTE 1500 DE SIGHETENI LA INAUGURAREA STRĂZII PIETONALE CORNELIU COPOSU

Peste 1500 de persoane au participat în această seară la inaugurarea străzii pietonale Corneliu Coposu din orașul nostru. Aceștia au luat parte la un concert de excepție oferit de Orchestra de cameră Consonanția  a Filarmonicii Dinu Lipatti din Satu Mare, îndrumată de Rudolf Fatyol. "Anotimpurile" lui Vivaldi au răsunat între pereții clădirilor de pe această stradă, orchestra fiind aplaudată după reprezentație de toți cei prezenți, minute în șir.
Primarul Ovidiu Nemeș le-a oferit astfel sighetenilor un moment special, pentru a marca un eveniment la fel de special, inaugurarea primei străzi pietonale din Sighetu Marmației. A fost o inaugurare elegantă, simplă fără fast, tăiere de panglică sau șampanie, ploaia de dinaintea spectacolului prevestind parcă impotanța acestui moment. Sighetenii pe care i-am intervievat după spectacol, ne-au mărturisit că s-au simțit extraordinar și că astfel de evenimente culturale ar trebui organizate mai des în orașul nostru.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.