Peste 100 de persoane acţionează pentru licidarea incendiului montan de la Baia Borşa

Peste 100 de persoane acţionează pentru licidarea incendiului montan de la Baia Borşa

 Prefectul Sorin Rednic a declarat că peste 100 de persoane acţionează, la această oră, pentru stingerea incendiului. Au fost alcatuite echipe mixte care s-au deplasat deja în zona focarelor şi intervin cu drujbe şi motofierăstraie pentru crearea unor perdele de protecţie, în scopul de a limita extinderea flăcărilor. Silvicultori de la ocoalele silvice Sighetu Marmaţiei, Poienile de Sub Munte, Vişeu de Sus, Dragomireşti şi Borşa sunt la faţa locului şi împreună cu pompierii militari, jandarmii montani şi membrii ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă din Borşa, Vişeu de Sus, Moisei, Săcel, Săliştea de Sus şi Poienile de Sub Munte sunt pe versanţii muntelui şi localizează focarele de incendiu.
        A fost înfiinţat punctul de acordare a primului ajutor medical de urgenţă de către Serviciul de Ajutor Maltez Baia Mare, fiind deservit de cadre specializate (asistenţi medicali şi paramedic) care au în dotare şi medicamentele necesare.
         Reprezentanţii SGA au comunicat faptul că au identificat surse de apă suplimentare, iar in lacul Ştiol există o cantitate suficientă de apă care poate fi utilizată la stingerea incendiului. Estimativ au fost afectate de flăcări 60 hectare de vegetaţie uscată şi pădure tânără de slabă calitate.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.