Primarul municipiului Sighetu Marmației a anunțat astăzi că întreg personalul medical al Spitalului Municipal Sighetu Marmației va fi testat pentru coronavirus. S-a luat această decizie după ce 3 cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus.
”Datorită faptului că in cadrul Spitalului Municipal Sighet, avem 3 cadre medicale ce sunt infectate cu COVID-19, Consiliul Județean Maramureș a decis să sprijine logistic, dar mai ales financiar testarea INTEGRALA a întregului personal al acestui spital. Începând de ieri, sâmbătă 13 iunie, s-a început recoltarea de probe a celor peste 850 deangajați, si de mâine aceste probe se vor duce la laboratorul din Baia Mare, cel din orașul nostru mai are nevoie de încă 2-3 săptămâni până la punerea în funcțiune. Această măsura va duce la prevenirea răspândirii acestui virus in zona acestui spital” a scris primarul Horia Scubli pe pagina lui de facebook.
Valoarea acestei acțiuni depășește 170.000, sumă ce va fi pusă la dispoziție de către Consiliu Județean.
Lasa un raspuns