PERMIS DE CONDUCERE: Rolul testelor psihologice auto

PERMIS DE CONDUCERE: Rolul testelor psihologice auto

Pe lângă examinările medicale pe care trebuie să le facă, cei care doresc să își ia permisul de conducere trebuie să treacă și peste o serie de teste psihologice. Acestea sunt relevante în stabilirea calității de viitor șofer.
Când vine vorba de obținerea unui permis de conducere, testele psihologice joacă un rol foarte important în siguranța atât a viitorilor șoferi, cât și a celorlați participanți în trafic. Probele sunt menite să testeze anumite abilități ale solicitanților.
„La testele auto e foarte important să vedem atenția: atenția simplă, atenția complexă, distributivă, deoarece atunci când solicitantul merge în trafic trebuie să aibă un anumit nivel al atenției, de la mediu în sus. În acelaș timp și probe de raționament, care să ne arate dacă el gândește, poate să facă un raționament simplu, mai complex și, nu în ultimul rând, teste de vedere, de orientare spațială. Dacă el vede în stânga, în dreapta, să se orienteze și în urma lor se face o corelație, și în urma acesteia vedem dacă într-o anumită măsură persoana respectivă este aptă pentru avizul pe care îl solicită,” a explicat psihologul specialist, Daniel Ciuciureanu.
 Testele psihologice sunt solicitate și de anumiți angajatori, pentru a stabili profilul viitorului angajat. Cu ajutorul testelor pregătite de specialiști, angajatorul poate să observe cât de compatibilă este o persoană cu postul pentru care a aplicat.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.