Percheziţii și arestări în Maramureș într-un dosar de corupţie și vaccinări anti-Covid fictive

La data de 28 februarie, poliţiştii anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare în judeţul Maramureş, din care una la un centru de vaccinare Covid-19, din Vişeu de Su,s şi 3 la domiciliile unor persoane. De asemenea, au fost puse în executare un număr de 4 mandate de aducere.

Cu ocazia activităţilor de percheziţie au fost ridicate atât sume însemnate de bani în valută, cât şi obiecte şi înscrisuri care au legătură cu comiterea infracţiunilor.

Din materialul de urmărire penală au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2021-2022, inculpaţii ar fi pretins şi primit sume de bani având cuantumuri situate între 300 şi 500 euro, de la un număr semnificativ de persoane, în schimbul eliberării către acestea a adeverinţelor de vaccinare fără să le fie administrată efectiv suspensia injectabilă.

În cursul zilei de 28 februarie procurorul de caz a dispus reţinerea a 2 persoane, pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită în formă continuată. La data de 1 martie, unul dintre inculpaţi a fost prezentat Tribunalului Maramureş, cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, admisă de instanţă iar în referire la cel de-al doilea, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. La data de 3martie, procurorul a dispus reţinerea unei alte persoane, având funcţia de asistent-medical şef, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, ulterior fiind prezentată Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, admisă de instanţă.

În cauză, se efectuează acte de urmărire penală vizând şi alte persoane, pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie.

Poliţiştii anticorupţie au beneficiat de sprijin din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Brigada de Operaţiuni Speciale Cluj – Serviciul de Operaţiuni Speciale Maramureş, Direcţiei Generale Anticorupţie – Direcţia Anchete şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Maramureş.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.