Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul IPJ Maramureş, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale, au descins ieri la mai multe imobile din Borșa și Moisei. Cele opt mandate de percheziţie domiciliară puse în aplicare au fost emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Vişeu de Sus, într-un dosar de contrabandă cu țigări.
Din cercetări a rezultat că din iunie până în prezent patru persoane ar fi achiziţionat, transportat, depozitat şi comercializat cantităţi importante de ţigări provenite din contrabandă. Poliţiştii au ridicat aproximativ 4000 de ţigări de provenienţă ucraineană, precum şi înscrisuri de natură a proba activitatea infracţională. Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
În perioada ianuarie – octombrie 2018, poliţiştii maramureşeni au confiscat peste 143.000 de pachete cu ţigări şi desfăşoară cercetări în 131 de dosare penale pentru contrabandă.
Lasa un raspuns