Pensionarii susţin Coşul solidarităţii, dar spun că măsura trebuie dublată de indexarea pensiilor

Pensionarii susţin Coşul solidarităţii, dar spun că măsura trebuie dublată de indexarea pensiilor

Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România susţine măsura Coşul solidarităţii cu pensionarii dar consideră că trebuie dublată şi de indexarea de la 1 septembrie a pensiilor cel puţin cu rata inflaţiei, aşa cum i-au cerut ministrului Lăzăroiu în urmă cu aproximativ zece zile. Preşedintele FNSP Preda Nedelcu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că pensionarii salută ideea magazinelor cu preţuri reduse la alimentele de bază şi speră ca acestea să aibă o viaţă mai lungă, nu ca cele din 2004.Pe de altă parte, Nedelcu spune că nu este suficientă această măsură şi că ea trebuie dublată de indexarea pensiilor cel puţin cu rata inflaţiei de la 1 septembrie.Pensionarii i-au mai cerut ministrului Lăzăroiu şi ca plata asigurărilor de sănătate să se achite doar pentru partea din pensie care depăşeşte o mie de lei. "Ministrul Muncii ne-a solicitat să manifestăm moderaţie în revendicări, având în vedere măsurile de austeritate luate, însă nu mai putem aştepta mult roadele acestor măsuri şi insistăm ca pensiile să fie indexate cu inflaţia de la 1 septembrie şi să se revadă metodologia de plată a asigurărilor de sănătate", a spus Nedelcu.Guvernul a avizat, miercuri, printr-un memorandum, proiectul de sprijin pentru pensionari prin introducerea "coşului de solidaritate".Proiectul prevede acordarea lunar, contra cost, dar la "preţul cel mai scăzut posibil", a unui pachet conţinând alimente de bază, precum făină, zahăr, ulei, mălai şi orez. Mediafax

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.