Penalitățile datorate de CJ firmei Selina vor fi plătite din fondul de rezervă al Guvernului

Vineri, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel-Valer Zetea, a susținut o conferință de presă, tema abordată făcând referire la litigiului câștigat de Asocierea SC Selina SRL în insolvență – SC Drumuri Poduri Bihor SA – SC Drumuri Poduri Maramureș SA Baia Mare – SC Readymix România SRL Oradea pentru lucrările efectuate și neplătite în vederea reabilitării drumului județean care leagă orașul Baia Sprie de comuna Bârsana.

În urmă cu două luni, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a obligat unitatea administrativ-teritorială Județul Maramureș la plata unor sume foarte mari din bugetul Consiliului Județean, respectiv acordarea către Selina și firmele asociate a sumei de 21.000.000 de lei. Din aceștia, 7.000.000 lei însumau contravaloarea lucrărilor executate de către asocierea firmelor amintite și certificate de către beneficiar, iar 14.000.000 de lei au reprezentat penalități de întârziere.

”Aceste plăți se referă la lucrări realizate de foarte mulți ani, respectiv în anul 2011 și începutul anului 2012, iar situația în care ne-am aflat în urmă cu două luni a fost una inedită, datorită faptului că în acele momente alcătuiam bugetul județului Maramureș pentru anul în curs. Și nu a fost deloc o decizie ușoară, deoarece ne-am aflat în situația de a alege dacă să plătim aceste penalități din resurse proprii și să sacrificăm toate proiectele de investiții ale Consiliului Județean Maramureș sau să apelăm la un credit pentru a stinge o datorie făcută de administrația condusă de fostul președinte, Mircea Man. În calitate de principal ordonator de credite și președinte al Consiliului Județean Maramureș, am ales să menținem toate proiectele de investiții și, personal, m-am angajat să găsesc o soluție mult mai eficientă pentru a efectua această plată din alte surse, respectiv nu din bugetul propriu al județului Maramureș”, a menționat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

”Am ales să fiu discret și să nu comunic foarte mult pe acest subiect până în momentul în care nu voi găsi o soluție pe care să o prezint maramureșenilor. Iar astăzi pot să vă aduc la cunoștință că, în cadrul ședinței de Guvern de joi, 8 august 2019, s-a aprobat proiectul de Hotărâre de Guvern propus de către Consiliul Județean Maramureș și Instituția Prefectului, prin care s-a decis alocarea sumei de 8.000.000 lei instituției noastre. Acești bani reprezintă plata penalităților implicate de sentința Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, în favoarea Societății Selina și a firmelor asociate, pentru lucrarea de reabilitare a drumului județean Baia Sprie – Bârsana. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu experții din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene și cei ai Comisiei de Aprobare a Împrumuturilor Locale, am reușit să conving Guvernul României să aloce suma de 8.000.000 lei din fondul de rezervă”, a conchis președintele Gabriel Zetea.

Până în acest moment, Consiliul Județean Maramureș a achitat 7.000.000 lei, sumă care a reprezentat contravaloarea facturilor emise și neonorate de vechii conducători ai instituției județene, iar săptămâna viitoare se vor achita încă 8.000.000 lei. După rectificarea bugetară se va aloca județului Maramureș încă o sumă de 6.000.000 lei pentru a achita integral această datorie.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.