În cadrul Festivalului de Datini și Obiceiuri, din Sighetu Marmației, Muzeul Maramureșan a organizat în parteneriat cu Asociația de Susținere a Muzeului Maramureșului conferința cu titlul ”Peisaj cultural – abordări interdisciplinare”.
În cadrul conferinței s-a arătat rolul esențial al muzeelor în modelarea peisajului cultural prin diversele lor activități și inițiative. Fie că vorbim de expoziții, programe educaționale, tururi ghidate, evenimente, arhivare și digitalizare, parteneriate, implicarea comunității, conservare și restaurare, cercetare, promovarea unui turism cultural responsabil, muzeele nu doar păstrează și prezintă patrimoniul cultural ci contribuie și la modelarea și îmbogățirea peisajului cultural, implicând comunitățile și atrăgând interesul publicului.
Prin această conferință, s-a facilitat schimbul de idei și bune practici între profesioniștii din din diverse domenii și s-a încercat să se găsească răspunsuri la câteva întrebări legate de peisajul rural, de construirea identității locale, de sustenabilitatea muzeelor, de marketingul cultural, de arhitectura locală și multe altele.
A fost o zi plină, participanții la conferință au avut parte și de colindători, în persoana Măriucăi Verdeș și Grupului Rădăcinilor Străbune.
Lasa un raspuns