Deşi micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei, aproximativ 18% dintre bărbaţii şi respectiv 13% dintre femeile cu vârsta între 35 şi 54 de ani sar peste această masă, informează LiveScience.com.
Există însă, conform medicilor şi specialiştilor în alimentaţie, dovezi clare care susţin faptul că nu trebuie sărit peste această masă.
Astfel femeile care sar peste micul dejun întâmpină un risc mai ridicat de a se îmbolnăvi de diabet, conform unui studiu publicat recent în revista American Journal of Clinical Nutrition. Femeile care nu mănâncă micul dejun întâmpină un risc de aproximativ 6 ori mai mare de a se îmbolnăvi de diabet decât cele care servesc micul dejun în fiecare zi.
În ceea ce priveşte bolile de inimă, luarea micului dejun corespunde unei incidenţe mai reduse a maladiilor cardiace în cazul bărbaţilor cu vârste între 45 şi 82 de ani, conform unui studiu publicat în luna iulie în revista Circulation. Acelaşi studiu indica faptul că persoanele care sar peste micul dejun au mai frecvent probleme legate de hipertensiune, rezistenţă la insulină şi au niveluri mai ridicate ale zahărului în sânge.
Un studiu publicat în anul 2005 de Journal of the American Dietetic Association indica faptul că micul dejun are o influenţă benefică asupra memoriei.
Stiri de actualitate:
VIȘEU DE SUS: A fost semnalată prezența unui urs
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: O veste bună pentru viața culturală din Baia Mare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Baia Mare și marți, 29 septembrie în Tăuții Măgherăuș
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Groapa din tavan – de Mihai Vișinec, miercuri 30 septembrie
BAIA MARE: Finalul sezonului moto, marcat de sute de oameni
SALVAMONT MARAMUREȘ: Intervenție Salvamont Maramureș în zona Cavnic – Ciuha
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Tradiționalul Bal de Sfânta Ana la Ocna Șugatag
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 28 septembrie în Firiza și Tăuții Măgherăuș
FOTBAL: Remiză pe teren propriu pentru CS Minaur
HANDBAL: Doar egal cu Potaissa
ASOCIAȚIA „PROTEJĂM BAIA MARE”, dar și cetățenii resping ideea amplasării Arcului solar pe Câmpia Tineretului sau în proximitatea acesteia
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Campionatul de fotbal al județului Maramureș găzduit de Dămăcușeni
SPECIALIZARE LA ÎNĂLȚIME: Jandarmi montani de la Borșa, la un stagiu de pregătire pentru intervenții de salvare cu suport aerian
BORȘA: A fost semnalată prezența unui urs
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: În această seară – Tigru de Geanina Cărbunariu
SIGHETU MARMAȚIEI: Inaugurarea Centrului cultural multifuncțional al Memorialului Sighet
AEROPORTUL INTERNAȚIONAL MARAMUREȘ: Peste 60.000 de pasageri în primele opt luni ale anului
VIDEO: Lansare de carte – Istoria handbalului maramureșean de Daniel Kotecz
JANDARMERIA MARAMUREȘ: Drumeție la Cota 1000 – Șuior, organizată de jandarmii montani
Patru motive pentru care micul dejun este considerat cea mai importantă masă a zilei

Lasa un raspuns