Sărbătoarea Schimbării la față a Domnului ne cheamă la o înduhovnicire, la o înălțare, la o luminare a vieții noastre prin fapte bune, le-a spus joi patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală.
"Urcarea pe Muntele Taborului înseamnă un urcuș duhovnicesc interior, nu doar o urcare fizică folosind pașii picioarelor noastre. Ci este vorba de o urcare duhovnicească, prin rugăciune, prin meditație, prin ascultarea sfintelor slujbe și mai ales prin împărtășirea cu Sfintele Taine", a spus patriarhul.
El a explicat că această schimbare presupune "ridicarea noastră din cele pământești, cu mintea și întoarcerea gândurilor și simțirilor noastre spre Hristos, spre sfinții lui, care se bucură de Lumina Cea Neapusă a Împărăției Cerurilor arătată la Schimbarea la față a Mântuitorului Iisus Hristos".
Patriarhul a îndemnat la o luminare a vieții prin fapte bune, de ajutorare.
"Schimbarea la față ne cheamă să ne schimbăm, să ne înnoim, să ne luminăm mintea prin gânduri bune, să luminăm inima prin simțiri curate, să luminăm viața noastră prin fapte bune, de ajutorare, de consolare a celor întristați, de mângâiere a celor îndoliați, de ajutorare a celor săraci și singuri", a spus patriarhul.
De asemenea, întâistătătorul BOR a explicat că această sărbătoare ne arată trei mari adevăruri: "În primul rând, sărbătoarea Schimbării la față a Mântuitorului Iisus Hristos arată legătura dintre suferința lui Hristos pe cruce și Slava Învierii Sale; în al doilea rând, ne arată legătura dintre slava învierii lui Hristos și slava celei de a doua veniri a lui la sfârșitul lumii, când va judeca viii și morții; și în al treilea rând, ne arată că destinația ultimă a omului nu este mormântul, ci viața veșnică în slava împărăției cerurilor".
Creștinii ortodocși, catolici și greco-catolici prăznuiesc, joi, Schimbarea la față a Mântuitorului pe Muntele Tabor — una dintre cele mai mari sărbători creștine — când apostolii săi se conving că marele lor învățător este nu numai un prooroc al lui Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat.
În această zi, în biserici se aduc prinoase din struguri, se binecuvântează și se împart. În Biserica rusă, în această zi se face pomenirea generală a morților și mai ales a eroilor morți pentru apărarea patriei.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PATRIARHUL DANIEL: Sărbătoarea Schimbării la față ne cheamă la o luminare a vieții noastre prin fapte bune

Lasa un raspuns