Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, aniversează vineri împlinirea vârstei de 60 de ani, prilej cu care credincioşii sunt invitaţi să participe la o serie de evenimente.După cum a informat Biroul de presă al Patriarhiei Române, vineri dimineaţa Patriarhul va sfinţi pictura şi catapeteasma recent restaurate din paraclisul istoric cu hramurile "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Prooroc Daniel si Cuvioasa Parascheva" al Reşedinţei Patriarhale, iar apoi în Catedrala Patriarhală va fi oficiată slujba de Te Deum ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Preafericirii Sale, Bisericii Ortodoxe Române şi poporului român.Ulterior, în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" din Palatul Patriarhiei va avea loc un moment aniversar care va cuprinde lansarea unui Album aniversar şi a unui Volum omagial, precum şi difuzarea unui film documentar realizat de către postul de televiziune Trinitas TV al Patriarhiei Române.La aceste evenimente sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să îl felicite pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel: membri ai Sfântului Sinod, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice, cler şi credincioşi.Preafericitul Părinte Dr. Daniel Ciobotea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a născut la data de 22 iulie 1951 în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş.A studiat în perioada 1970-1974 la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Sibiu unde şi-a susţinut Teza de licenţă în teologie (Noul Testament). În perioada 1974-1976 a frecventat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. În 1979 şi-a susţinut teza de doctorat la Universitatea din Strasbourg, pentru care a primit calificativul maxim şi a devenit astfel doctor al acestei instituţii de învăţământ superior.
Stiri de actualitate:
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române aniversează împlinirea vârstei de 60 de ani

Lasa un raspuns