PAŞTE: Altfel de ouă, altfel pictate

PAŞTE: Altfel de ouă, altfel pictate

Conform tradiţiei, Joia Mare sau Joia patimilor este ziua în care gospodinele încondeiază ouăle. Roşul este culoarea tradiţională, dar şi motivele religioase le dau formă şi culoare. Pentru cei care doresc să aibă pe masa de Paşti un ou mai deosebit, o băimăreancă le propune o altfel de încondeiere. Una  mai specială – cea a ouălor de struţ.
Pentru a încondeia un ou de struţ ai nevoie de mult talent, pricepere, îndemânare dar şi răbdare. Pentru băimăreanca Judith Fuci însă pictarea ouălor de struţ nu mai reprezintă de mult o provocare. A început să picteze pe porţelan în urmă cu 25 de ani, iar motivele religioase realizate de către aceasta i-au adus şi altfel de comenzi.
„Pictând şi vaze cu iconiţe pentru biserici, a ajuns la mine prima comandă pentru ouăle de struţ. Prima comandă a fost din partea unor crescători de struţi care, având ouă, au dorit să pictez pentru dânşii”, povesteşte Judith Fuci.
Judith Fuci spune că nu este uşor de lucrat cu astfel de ouă. Cu toate acestea, Judith nu a renunţat şi a început să creeze motive religioase care să le transforme într-un cadou mai special.
„Eu primesc ouăle gata preparate, sunt golite, au o mică gaură, sunt spălate şi se face un desen din creion şi se lucrează în mai multe faze, cu timpii de uscare. Se lucrează şi cu vopsele care dau efect auriu şi cu vopsele în relief care dau efectul de dantelă. Realizarea unui ou necesită şi două, trei zile”, mai spune Judith Fuci.
Preţurile diferă în funcţie de manoperă. Acestea pornesc de la 150 lei şi pot ajunge până la 700 de lei, în funcţie de cât este de complexă lucrarea.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.