PASAJUL ITALSOFA: A început oficial organizarea de șantier, Ionel Bogdan, Gabriel Ștețco și Irinel Scrioșteanu au fost prezenți la demararea lucrărilor la Pasajul Italsofa

Un moment mult așteptat de către băimăreni și maramureșeni – astăzi a început organizarea de șantier pentru construirea Pasajului rutier suprateran din zona Italsofa și au fost demarate lucrările pentru realizarea benzilor pe care va fi deviată circulația pe durata execuției pasajului.

Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, candidat la funcția de primar al municipiului Baia Mare: „Am început organizarea șantierului la Italsofa unde construim unul dintre cele două pasaje mult așteptate de către băimăreni și maramureșeni. Am fost pe șantier cu administratorul public al județului, Gabriel Bogdan Ștețco și Irinel Scrioșteanu, secretarul de stat responsabil cu rețeaua rutieră din România, din Ministerul Transportului. Cu domnul secretar de stat lucrăm la mai multe proiecte, inclusiv Pasajul de la Italsofa, unde acum un an și jumătate am fost împreună pentru a demara cererea de finanțare și toate procedurile pentru a obține finanțarea. A fost un parcurs destul de dificil, dar am reușit să-l parcurgem și acum începem organizarea de șantier pentru acest proiect important.

 Tot astăzi intră în avizarea comitetului tehnico-economic al Companiei Naționale de Investiții în Infrastructură Rutieră proiectul privind lărgirea la patru benzi a străzii Europa, până în Bulevardul Independenței și reabilitarea integrală a străzii Dumbravei, cu pistă de biciclete, trotuare, pe tot tronsonul până în Independenței care, practic, va face legătura la acest nod rutier în care se va construi Pasajul Italsofa.

 Tot astăzi anunțăm câștigătorul și pentru Pasajul de la Clubul Văcarilor, unde raportul procedurii va fi semnat de către mine. Toate proiectele pe care le avem în parteneriat cu Ministerul Transporturilor și CNAIR sunt în linie dreaptă„.

Pentru organizarea de șantier de la Italsofa este nevoie să fie defrișată vegetația de pe laterale, aducerea tuturor utilajelor, realizarea benzilor de deviere, relocarea rețelelor și a utilităților. ”Nu este ușor să construiești pasaje sub trafic pentru că e important să nu îngreunăn traficul foarte mult și să nu punem în pericol participanții la trafic”, a afirmat Ionel Bogdan.

Termenul de construcție al pasajului este de 12 luni, astfel că anul viitor, în iunie 2025 va fi finalizat acest proiect important de infrastructură rutieră.

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: ”Începem cu partea de organizare de șantier, la care țin foarte mult, pentru că acolo unde se lucrează sub trafic este foarte important ca antreprenorul care efectuează lucrarea să se pregătească foarte bine. (…) Mă bucur că am o colaborare foarte bună cu autoritățile locale, cu domnul președinte Ionel Bogdan și cu domnul administrator public Gabriel Ștețco în realizarea acestui obiectiv. Nu este ușor să construiești pasaje sub trafic. Este o lucrare care necesită foarte multă atenție pentru a nu pune în pericol cetățenii care trebuie să circule și nu putem să interzicem traficul, așa cum se face în alte zone”.

Consiliul Judeţean Maramureș a început în 2020 colaborarea prin parteneriat cu Ministerul Transporturilor și CNAIR.

Mă bucură acest sistem de parteneriat, pe care am început să îl dezvoltăm începând din 2020 și care este o aplicare a politicii liberale la Ministerul Transporturilor. Maramureșul este în topul județelor cu șapte parteneriate de acest gen cu Ministerul Transporturilora transmis Irinel Scrioșteanu.

Maramureșul are șapte proiecte majore în parteneriat cu Ministerul Transporturilor: Pasajul Italsofa, Pasajul Clubul Văcarilor, Centura mică pe varianta străzilor Europa și Dumbravei în Baia Mare, Varianta de ocolire a municipiului Baia Mare, Drumul expres Baia Mare – Satu Mare, Centura ocolitoare la Sighetu Marmației și Podul peste Tisa.

Iată că încă un șantier se deschide în Maramureș. Este foarte important să realizăm această organizare de șantier, astfel încât traficul să nu fie perturbat în această zonă a orașului, iar când vor începe lucrările pentru construcția pasajului să nu avem blocaje. De aici vom merge la cel mai mare șantier din județul Maramureș, pe care l-am început anul trecut, Podul transfrontalier peste Tisa. (…) Avem nevoie de toate aceste investiții și sunt sigur că în această colaborare cu Ministerul Transporturilor lucrurile se îndreaptă în direcția bună”, a afirmat Gabriel Ștețco, candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Maramureș.

Comandat de PNL Filiala Maramureș, Cod AEP: 21240015

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.