Participare maramureșeană la Sesiunea Anuală Internațională  de Comunicări Științifice de la Cetatea Făgărașului

În cursul săptămânii trecute, în zilele de 7-9 septembrie 2022, muzeografii dr. Marius Câmpeanu și Adrian Ciurcaș de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Maramureș, au participat la Sesiunea Anuală Internațională de Comunicări Științifice, organizată de Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”.

În cadrul secțiunii Istorie, dr. Marius Câmpeanu a prezentat lucrarea „Participarea românilor din Ciocotiș (județul Maramureș) la Primul Război Mondial”. Conform Tabloului nominal Ciocotiș – document din fondul ASTRA – aflat la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale, dar și pe baza documentelor păstrate în fonduri de arhivă aflate la Serviciul Județean Maramureș al Arhivelor Naționale, a literaturii de specialitate și a inscripțiilor de pe monumentele istorice din Ciocotiș și Cernești, rezultă faptul că din Ciocotiș au fost mobilizate în război un număr de 203 persoane, din care 147 au supraviețuit războiului, iar 56 nu s-au mai întors. Expunerea a cuprins și fotografii cu ciocotișenii, participanți la Marele Război, fotografii puse la dispoziție de Aurel Neaga – autor a mai multor lucrări monografice dedicate satului Ciocotiș – căruia îi mulțumim pe această cale. În cadrul sesiunii științifice, dr. Marius Câmpeanu a avut și calitatea de moderator al secțiunii Istorie.

Muzeograful Adrian Ciurcaș, în cadrul secțiunii Patrimoniu, a prezentat lucrarea cu titlul „Colecția de clopote a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș”. Prin intermediul lucrării, au fost prezentate un număr de 18 clopote din patrimoniul muzeal. Pentru fiecare piesă, în parte, au fost oferite informații referitoare la turnătorie/atelier, anul de fabricație, dimensiuni, greutate, inscripții etc. Cel mai vechi clopot din colecția muzeului nostru a fost turnat în anul 1722, potrivit inscripției în limba română cu caractere chirilice, aflate pe centura clopotului.

La evenimentul cultural organizat de Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” au participat profesori universitari, cercetători, specialiști în restaurare, conservare și patrimoniu cultural național și universal din București, Iași, Sibiu, Brașov, Sighișoara, Baia Mare, Mediaș, Sfântu Gheorghe, Chișinău, Debrecen, Târgoviște și Făgăraș.

Lucrările științifice prezentate de specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș vor fi publicate în anuarul Acta Terrae Fogarasiensis, nr. XI (cu apariție la sfârșitul anului 2022).

 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.