Fabrica de Campioni a încheiat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Casa Corpului Didactic Maramureș pentru un viitor mai bun al sportului din județ.
”Am decis să le oferim mai mult sprijin profesorilor de educație fizică și sport din județul Maramureș și să le răspundem necesităților prin semnarea acestui parteneriat în care vom organiza cursuri de formare continuă.
Sportul înseamnă sănătate. De aceea, ne dorim să fie cât mai mulți copii care practică sport și, de ce nu, să își construiască o carieră. Încep prin a mulțumi Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și Casei Corpului Didactic Maramureș pentru acordul de parteneriat și pentru faptul că au avut deschiderea de a
ne unii în vederea formării continue a cadrelor didactice de educație fizică din Maramureș.
Încă de la începutul proiectului Fabrica de Campioni am colaborat foarte bine cu profesorii din mediul rural și urban mic în care am realizat acțiuni de selecție. Ne dorim ca împreună cu profesorii să descoperim copii talentați și să îi ducem pe culmile performanței” – a declarat Tudor Marta, fondator Fabrica de Campioni.
În perioada imediat următoare va avea loc primul training dedicat cadrelor didactice din disciplina educație fizică și sport, deoarece aceștia reprezintă un pilon pentru dezvoltarea fiecărui copil, dar și pentru Fabrica de Campioni.
Lasa un raspuns