Handicapatul parvenit de Brașov! Așa a fost poreclit de internauți un bărbat, după ce un consilier local s-a supărat, -și pe bună dreptate- pe faptul că tot mai multe persoane parchează în locuri nepermise. Astfel, Cristian Macedonschi a decis să îl facă celebru pe contul său de Facebook pe încă un șofer care are impresia că i se cuvine orice, inclusiv să parcheze pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, share-uind fotografiile postate de Silvia Dumitru.
Cum social media funcționează mai ceva ca Serviciul Român de Informații, numele șoferului s-a aflat rapid. Dan Nicorescu este milionarul căruia îi place să se afișeze în mașini de lux, în cazul de față, în cea mai nouă achiziție a sa, un Lamborghini de 400.000 de euro și care a parcat pe un loc care nu i se cuvenea, ținând cont că acesta nu suferă de nicio afecțiune. Ca să fie tacâmul complet, bărbatul a parcat nu pe unul, ci pe două astfel de locuri.

Lasa un raspuns