Cel puţin nouă turişti străini, alpinişti, au fost ucişi cu tiruri de arme în noaptea de sâmbătă spre duminică în munţii Himalaya din Pakistan, relatează AFP, citând surse din cadrul poliţiei locale.
Potrivit televiziunii oficiale PTV, ar fi vorba de cetăţeni chinezi, ucraineni şi ruşi.
Atacul a intervenit într-o tabără de pe Nanga Parbat, al 9-lea vârf din lume, cu o înălţime de 8.126 de metri, în districtul Diamer, ce aparţine provinciei Gilgit-Baltisan (nord).
‘Erau nouă străini şi un pakistanez. Incidentul s-a produs în jurul orei 22:00. Erau alpinişti’, a indicat pentru AFP un responsabil al poliţiei din Diamer, Mohammed Naveed.
Primele informaţii oficiale consemnau moartea a 10 turişti străini.
‘Mai mulţi indivizi înarmaţi au deschis focul asupra lor. Avem confirmarea că au fost ucişi’, a mai spus oficialul citat.
Stiri de actualitate:
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
Pakistan: Cel puţin nouă turişti şi un ghid ucişi cu tiruri de arme

Lasa un raspuns