Pagubă-n ciuperci

Umblă vorba prin presă că Alexandru Mitriță le-ar fi transmis secunzilor lui Edi Iordănescu decizia că nu mai vine la națională. Așa i-o fi venit lui, ca la 27 de ani să se retragă de la națională.

Întâi de toate e de zis că în viață fiecare om ia deciziile pe care le consideră de cuviință. Dacă asta vrea Mitriță, dacă așa a decis el că e mai bine pentru el, să fie sănătos. Deciziile fiecărui om în ceea ce privește cariera lui, viitorul lui, se cuvin a fi luate ca atare.

Pe de altă parte, ațâță cumva burlescul faptul că Mitriță a decis să se lase de națională după doar 18 selecții. De parcă ar fi trudit în echipa tricoloră o veșnicie și i s-au agățat anii și osteneala de ghete. A trudit din părți, scuzați exprimarea fără vitralii. Pentru oamenii cu scaun la cap, foști sau actuali fotbaliști care știu ce înseamnă să îmbraci tricoul naționalei, că e o onoare, o astfel de decizie pare un soi de toană a unui fârtat răsfățat și nimic mai mult.

Revenind, e treaba lui Mitriță dacă a decis să se retragă. Ar fi o retragere în anonimat. Ceva de genul pagubă-n ciuperci. N-o să plăngă codrul dacă se retrage Mitriță, să fim serioși.

Sursa foto: Federația Română de Fotbal

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.