Cel puțin 120 de civili au fost uciși de către gruparea Statul Islamic (SI) la Kobane după ce au lansat joi un atac surpriză asupra orașului sirian kurd aflat la granița cu Turcia, au informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) și militanți, care au denunțat un ‘masacru’, relatează vineri AFP.
Situația era foarte tensionată vineri la Kobane, unde jihadiștii s-au baricadat în clădiri și foloseau civili drept scuturi umane, au declarat militanți și surse din cadrul OSDO.
‘Cel puțin 70 de civili ar fi luați ostatici’, a spus Mostafa Ali, un jurnalist din Kobane. Luptători kurzi au ‘înconjurat’ clădirile, însă nu îndrăznesc să pună în pericol viețile civililor, a mai spus el.
Jihadiștii Statului Islamic au lansat joi un atac-surpriză, cu cel puțin trei atentate sinucigașe, asupra acestui oraș de unde au fost alungați în luna ianuarie de către luptătorii kurzi după patru luni de asediu.
Analiști consideră că acest atac este o ‘răzbunare’ și o ‘operațiune de diversiune’ din partea jihadiștilor care au suferit o serie de înfrângeri în ultimele zile din partea Unităților de Protecție a Poporului Kurd (YPG) în nordul Siriei.
‘Potrivit unor surse medicale și a locuitorilor din orașul Kobane, 120 de civili au fost executați începând de joi de Statul Islamic în locuințele lor, uciși de rachete ale grupării sau de lunetiștii săi’, a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO, care a acuzat grupul jihadist de comiterea unuia dintre cele mai ‘grave masacre’ din Siria.
Stiri de actualitate:
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
PIAȚA MUNCII: Posturi vacante în Maramureș
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
OSDO: Jihadiștii SI au ucis cel puțin 120 de civili și au luat numeroși ostatici la Kobane

Lasa un raspuns