Oscar Pistorius a revenit pe pistă, la mai puţin de două luni după ce şi-a împuşcat prietena

Oscar Pistorius a revenit pe pistă, la mai puţin de două luni după ce şi-a împuşcat prietena
Campionul paralimpic sud-african Oscar Pistorius a alergat din nou cu ajutorul protezelor din fibră de carbon care l-au făcut celebru, la mai puţin de două luni după ce şi-a împuşcat prietena, iar revenirea sa la antrenamentele regulate este iminentă, a anunţat impresarul său.
Cotidianului sud-african Beeld a publicat joi o fotografie, realizată cu telefonul mobil, în care Pistorius poate fi văzut pe pista Universităţii din Pretoria, aceasta fiind prima confirmare a faptului că sportivul a început să alerge din nou, după tragedia petrecută de Valentine’s Day, când şi-a ucis prietena cu mai multe focuri de armă, în propria locuinţă, fiind pus ulterior în libertate pe cauţiune, în aşteptarea procesului. 
Fotografia, realizată de o elevă de liceu aflată într-un autobuz care circula în apropierea pistei, îl arată pe atletul cu ambele picioare amputate într-un echipament licra de culoare închisă şi cu mâinile în şold, mergând pe pistă cu ajutorul protezelor care i-au adus supranumele de "Blade Runner". Familia lui Pistorius a negat însă afirmaţia ziarului conform căreia atletul a început antrenamentele în urmă cu două săptămâni, precizând că acesta nu urmează "niciun program oficial de pregătire", ci a alergat doar "în câteva ocazii izolate". 
De fiecare dată a fost foarte dificil şi s-a luptat mult cu decizia de a ieşi măcar din casă", a declarat Arnold Pistorius, unchiul lui Oscar, într-un comunicat. Acesta a adăugat, însă, că familia îl încurajează pe Pistorius să revină pe pistă, a adăugat unchiul său. 

În primele ore ale zile de 14 februarie, Oscar Pistorius a împucat-o pe prietena sa Reeva Steeenkamp, susţinând apoi că a confundat-o cu un hoţ. La audierile care au avut loc în luna februarie, când s-a decis punerea sa în libertate pe cauţiune, sportivul a explicat că, pe întuneric, a tras de patru ori în uşa băii casei sale, înainte de a-şi da seama de greşeală. El a spus că a fost nevoit să forţeze apoi uşa cu o bâtă de cricket pentru a putea veni în ajutorul victimei, care a murit ulterior în braţele sale.  

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.