Arhitectul Daniela Maier va continua proiectele desfășurate de Ordinul Arhitecților din România filiala Transilvania pentru încă un mandat. Pe 20 mai, ea a fost reconfirmată în funcția de președinte al filialei de către cei 90 de membri ai filialei, prezenți la Conferința Teritorială de Alegeri 2022.
”Echipei noastre i s-au alăturat tineri entuziaști care, alături de cei din mandatul anterior, își doresc să se implice în proiectele filialei pentru a deschide noi căi de comunicare între arhitectură, comunitate și administrațiile locale și regionale, pentru a promova și susține arhitectura de calitate, dar și etica profesională”, a declarat arh. Daniela Maier, președinte OAR Transilvania.
Perioada mandatului recent încheiat a fost încărcată cu evenimente și presiuni ce au solicitat adaptare și perseverență în implementarea unor strategii și dezvoltarea de parteneriate. Elementul definitoriu al succesului filialei a fost, de departe, comunicarea eficientă, atât cea internă, între membrii, cât și cea externă, cu autoritățile locale și regionale.
Pe viitor, această comunicare se va dovedi a fi elementul cheie în ducerea la bun sfârșit a proiectelor și programelor deja începute, dar și în identificarea și demararea unora noi. Noul consiliu de conducere al OAR Transilvania și-a arătat deja intenția de a crește gradul de implicare și participare a membrilor în numeroasele proiecte ale filialei.
”Îmi doresc să continui și să extind proiectele care au dovedit că pot ajuta, în mod real, consecvent și constant colegilor arhitecți, indiferent de modalitatea în care își desfășoară profesia (birouri, administrative, catedră etc) dar și modului în care arhitectura este percepută de clienți, administrație si comunitate”, a concluzionat Daniela Maier.


Lasa un raspuns