În această săptămână jandarmii s-au bucurat să-i reîntâlnească pe elevii sigheteni de la 𝐶𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖𝑢𝑙 𝑁𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝐷𝑟𝑎𝑔𝑜𝑠̦ 𝑉𝑜𝑑𝑎̆ și de la 𝐿𝑖𝑐𝑒𝑢𝑙 𝑇𝑒ℎ𝑛𝑜𝑙𝑜𝑔𝑖𝑐 𝑀𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡̦𝑖𝑎 𝑑𝑖𝑛 𝑆𝑖𝑔ℎ𝑒𝑡𝑢 𝑀𝑎𝑟𝑚𝑎𝑡̦𝑖𝑒𝑖 în cadrul programului național,,Ora de civilizație”.
Jandarmii împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție și reprezentanți ai Centrului Antidrog Maramureș, au discutat cu cei peste 170 de elevi despre faptele antisociale și despre importanța manifestării unor comportamente prosociale.
Prin exemple și situații concrete, elevii au aflat care sunt principalele infracțiuni prevăzute de Codul Penal, dar și consecințele legale, sociale și morale ale săvârșirii faptelor antisociale.
Prin acest tip de activități jandarmii își propun să atragă atenția asupra urmărilor pe care le au aceste comportamente și să sublinieze impactul negativ pe care acestea îl generează în viața personală, familială și socială a tânărului.

Lasa un raspuns