Opt studente luptă pentru titlul Miss Universitaria 2023

Liga Studenților ”Pintea Viteazul” Baia Mare a organizat recent preselecțiile pentru evenimentul Miss  Universitaria, ediția XIII. În urma acestora au fost selectate 8 dintre cele mai curajoase și talentate studente din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, care se vor lupta pentru titlul de Miss Universitaria 2023. Proiectul se remarcă atât prin creativitate și unicitate, cât și prin probele de originalitate, dans, teatru, cultură generală și defilare în rochii de seară.

Aceste 8 concurente au acum 5 săptămâni pentru repetiții și pregătiri intense, în scopul de a crea momente originale și unice care să le pună în lumina reflectoarelor. Fiecare participantă va trebui să demonstreze prin intermediul probelor pregătite că are toate atuurile pentru a primi titlul de Miss Universitaria 2023. Probele alese nu pun accentul doar pe frumusețe, ci și pe originalitatea, inteligența și eleganța de care acestea dau dovadă.

Concurentele care luptă în acest an pentru titlu sunt:

  • Coralia Benea – Facultatea de Științe, Informatică, anul 2
  • Lisa Dragoș – Facultatea de Științe, Informatică economică, anul 2
  • Alexandra Irina Gherghel – Facultatea de Litere, Pedagogia învățământului primar și preșcolar, anul 1
  • Darianna Giorgia Goje – Facultatea de Litere, Asistență socială, anul 1
  • Denisa Grădinariu – Facultatea de Litere, Limba și literatură română și limba și literatura engleză, anul 3
  • Rozalia Simona Opriș – Facultatea de Litere, Limbi moderne aplicate – franceză, anul 1
  • Alexandra Ioana Pașca, Facultatea de Științe, Economia firmei, anul 2
  • Mara Beatrice Pop – Facultatea de Științe, Management, anul 1

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.