Opriți înainte să treacă ilegal granița

Vineri, polițiștii de frontieră din cadrul STPF Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au declanșat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, au observat pe direcția localității de frontieră Oar nouă persoane care se îndreptau spre granița cu Ungaria, fiind oprite la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră.

Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se că sunt cetățeni străini, din Ghana, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani. Cu toții au permise de ședere pe teritoriul României. Aceștia intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în cele din urmă în Germania.

În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.