Operatorii de telefonie mobilă reduc tarifele în roaming de la 1 iulie

Operatorii de telefonie mobilă reduc tarifele în roaming de la 1 iulie

Operatorii locali care furnizează servicii de roaming sunt obligaţi ca, din 1 iulie, să reducă tarifele convorbirilor către alte state UE şi către Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, nivelul maxim al acestora fiind de 0,35 euro/minut pentru apelurile iniţiate şi 0,11 euro/minut pentru cele primite.Limitele maxime ale tarifelor în roaming nu includ TVA. În prezent, tarifele standard practicate de operatori sunt de 0,39 euro/minut pentru apeluri efectuate şi de 0,15 euro/minut pentru cele primite, astfel că reducerile se vor situa la 10,3%, respectiv 26,7%.De asemenea, tariful pentru trimiterea unui mesaj text (SMS) în roaming rămâne neschimbat, respectiv cel mult 0,11 euro (fără TVA), în timp ce primirea unui SMS este gratuită, a anunţat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.Orange, Vodafone şi Cosmote au anunţat deja că vor reduce tarifele.Noile tarife sunt conforme cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului privind roaming-ul în reţelele publice de comunicaţii mobile în interiorul Comunităţii Europene, iar toţi operatorii din România au anunţat deja că le vor respecta, se precizează într-un comunicat al instituţiei.Aplicarea noilor tarife pentru apeluri se face automat şi în mod gratuit pentru utilizatorii care au activat serviciul roaming, utilizează planurile tarifare de bază şi nu implică încheierea unui abonament suplimentar sau alte costuri.MEDIAFAX

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.