Alimentaţia nesănătoasă este cunoscută deja pentru consecinţele grave pe care le aduce asupra calităţii şi duratei vieţii, a fost ideea evidenţiată vineri în cadrul simpozionului ‘Nutriţie, Sănătate, Longevitate’.
Potrivit celor mai recente date emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentaţia nesănătoasă: 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie incorectă şi dezechilibrată, se arată în informarea de presă remisă de organizatori.Simpozionul ‘Nutriţie, Sănătate, Longevitate’ a cuprins prezentări interactive cu privire la rolul nutriţiei echilibrate în menţinerea sănătăţii organismului. Astfel, teme precum piramida alimentară, prevenţia principalelor boli cronice cauzate de o alimentaţie nesănătoasă şi provocările nutriţiei au fost abordate în cadrul întâlnirii.
"Alimentaţia sănătoasă este o provocare în ziua de astăzi. Aflându-se în faţa unei plaje imense de produse alimentare, mulţi oameni nu ştiu ce să aleagă ca să le fie benefic pentru sănătate. Din păcate, mulţi sunt cei care încă nu cunosc regulile de bază ale unui stil alimentar sănătos, de aceea este foarte important rolul specialistului în nutriţie", a declarat prof. dr. Nicolae Hâncu, membru de onoare al Academiei Române.
Prof.dr Gabriela Radulian, şef secţie Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice", a vorbit despre "Prevenirea bolilor cronice legate de alimentaţie şi creşterea calităţii vieţii".
"Din păcate, lipsa unei educaţii nutriţionale determină apariţia unor dezechilibre care pot genera apariţia unor patologii diverse. Un program de nutriţie individualizat şi echilibrat include prezenţa tuturor grupelor alimentare, consumate cu moderaţie şi variaţie. Este extrem de important să cunoaştem ce înseamnă un aport alimentar optim din punct de vedere nutriţional. Rolul acestei întâlniri este tocmai acela de a discuta principiile alimentaţiei echilibrate şi de a stabili direcţiile de promovare a nutriţiei sănătoase şi a creşterii longevităţii", a arătat ea.
Conf. dr. Gabriela Roman a evidenţiat că o " alimentaţie sănătoasă nu presupune să renunţi la toate plăcerile culinare, ci înseamnă să alegi dintre toate alimentele pe acelea care sunt benefice organismului".
Stiri de actualitate:
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: 6 noiembrie este ultima zi pentru depunerea cererilor de sprijin destinate culturilor afectate de secetă
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ: O jucărie pe care nu o mai folosești poate deveni bucuria altui copil – Baia Mare pune suflet
SIGHETU MARMAȚIEI: Un nou capitol pentru cultura din Sighetu Marmației
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 4 noiembrie în Baia Mare
SIGHET: Ambulatoriul Spitalului Municipal face un pas important spre digitalizare
SIGHET: Lucrări de modernizare pe strada Solovan
MUZEUL SATULUI: S-au încheiat lucrările de restaurare la Casa cu oloiniță din Fericea
GALERIA DE ARTĂ U.A.P. BAIA MARE: Invitație la vernisajul expoziției LIMINAL cu lucrări semnate de artistul Romeo BUD
PLANETARIUL BAIA MARE: Marea aventură spațială – Planeta perfectă și lumina dispărută
DINASTIA ARTELOR: Obrăzare maramureșene – datină și mister, un eveniment de neratat la Baia Sprie
ANOFM sprijină atât persoanele care doresc să învețe o meserie, cât și angajatorii interesați să organizeze programe de ucenicie
VITAL: Responsabilitate socială – Zeci de angajați s-au implicat în campania de donare de sânge
PERFORMAȚE REMARCABILE pentru sportivii C.S. Știința Electro Sistem Baia Mare la Brașov O-Meeting 2026 și Campionatele Naționale de Orientare
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 3 noiembrie în Baia Sprie
PROGNOZĂ ANM: Cum stăm cu vremea în următoarele două săptămâni în Maramureș
SIGHETU MARMAȚIEI: Două ore fără curent în zona Fuchs
SPECIAL: „Inteligență artificială și cetățenie digitală” – o nouă disciplină pentru liceeni
VIDEO: Județul Maramureș nu a primit vaccinuri pentru boala micilor rumegătoare și variolă bovină
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: De Ziua Tuturor Sfinților, ne-am amintit și de eroii comunității din Ocna Șugatag
OMS: Principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentaţia nesănătoasă

Lasa un raspuns