OIM: Numărul refugiaților ajunși în Grecia a crescut înainte de înrăutățirea vremii

OIM: Numărul refugiaților ajunși în Grecia a crescut înainte de înrăutățirea vremii

În ultima săptămână s-a înregistrat o creștere a numărului de refugiați care au sosit pe insulele grecești, în fiecare zi ajungând 7.000 de migranți față de 4.500 la sfârșitul lunii septembrie, situație care ar putea fi legată temerile privind înrăutățirea vremii, a anunțat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), relatează Reuters.
‘Din ceea ce putem vedea, numărul sosirilor se va menține (la acest nivel) atât timp cât condițiile meteorologice vor permite acest lucru’, a declarat purtătorul de cuvânt al OIM, Joel Millman.
‘Conform tendinței observate în ultimii doi ani, cu cât apele sunt mai reci și vremea se înrăutățește, cu atât mai puțini oameni sunt mai dispuși să facă călătoria’, a mai spus el.
Până acum în acest an, 526.797 de refugiați și migranți au trecut Mediterana pentru a ajunge în Europa, în special în Italia și Grecia, în timp ce peste 3.000 s-au înecat, potrivit Agenției ONU pentru Refugiați (UNHCR).
Înaltul Comisar al ONU pentru Refugiați Antonio Guterres va merge sâmbătă pe insula Lesbos, unul dintre principalele puncte de intrare pentru refugiații care sosesc pe mare din Turcia, și se va întâlni în următoarele zile cu premierul elen Alexis Tsipras la Atena, a afirmat purtătoarea de cuvânt a UNHCR, Melissa Fleming, în cadrul unei conferințe de presă.
Melissa Fleming a afirmat că UNHCR salută începerea programului de relocare al UE, după ce 19 solicitanți de azil au plecat din Italia către Suedia, exprimându-și speranța că în curând va începe relocarea și pentru refugiații din Grecia.
‘Noi credem că va fi un start lent, însă se va accelera odată ce procesul va începe să funcționeze’, a mai spus ea.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.