Grecia speră să finalizeze negocierile cu creditorii internaționali cel mai târziu marți, 11 august, a afirmat, pentru Reuters, un oficial elen.
Inițial, autoritățile aveau ca obiectiv semnarea unui acord final până pe 18 august pentru obținerea celui de-al treilea pachet de asistență financiară, în valoare de până la 86 miliarde de euro (94 miliarde de dolari). Negocierile au început pe 20 iulie, iar în 20 august Grecia trebuie să achite peste trei miliarde de euro către BCE.
Discuțiile au intrat în impas duminică și s-au prelungit până luni dimineață.
‘Se fac eforturi pentru a finaliza negocierile până luni noaptea sau marți dimineață’, a declarat oficialul elen.
Unul dintre subiectele sensibile îl reprezintă modul în care se va realiza recapitalizarea băncilor elene și cum va fi gestionată problema creditelor neperformante.
Autoritățile de la Atena vor să înființeze o bancă de rebuturi (‘bad bank’) pentru a rezolva problema, în timp ce creditorii internaționali cer vânzarea lor către fondurile specializate. Rata creditelor neperformante reprezenta aproximativ 35% din totalul portofoliului de împrumuturi în primul trimestru din 2015, iar proporția ar urma să crească din cauza declinului economiei și al impunerii restricțiilor asupra mișcărilor de capital.
Și valoarea primei tranșe din pachetul de asistență financiară, estimată la cel puțin 20 miliarde de euro, este un subiect de discuție între autoritățile elene și creditori. Din acești bani, Grecia are nevoie de zece miliarde de euro pentru recapitalizarea băncilor, șapte miliarde de euro pentru achitarea creditului punte obținut în iulie și peste trei miliarde de euro pentru achitarea scadenței împrumutului de la BCE.
Economia Greciei a reintrat în recesiune în primul trimestru din 2015, înregistrând un declin de 0,2%, după o scădere de 0,4% în precedentele trei luni, a anunțat, recent, Oficiul Central de Statistică (ELSTAT).
În 2014, economia a ieșit din recesiunea care a durat șase ani, înregistrând un avans de 0,8%, dar turbulențele din ultimele luni au afectat evoluția PIB-ului.
Stiri de actualitate:
LA UNISON – Anuala de Arhitectură Nord-Vest 2026
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Metode practice pentru evoluția personală
ATELIER DE JOACĂ pentru toate vârstele la Filiala Traian
PROIECTUL SIRM – Integrarea Socio-Economică a Refugiaților și Migranților, prezentat la Bruxelles
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă miercuri, 16 septembrie în Baia Mare, Recea și Merișor
VOLEI: Revenire la Știința Explorări, după 11 ani
HANDBAL: Fetele de la Minaur s-au întors cu două puncte de la Zalău
VIZITĂ DE STUDIU: OpenRegioCulture – Reprezentanți ai Consiliului Județean Maramureș, prezenți la Riga
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
OFICIAL ELEN: Grecia speră să finalizeze marți negocierile cu creditorii internaționali, pentru a primi prima tranșă de 20 miliarde de euro

Lasa un raspuns