Obiecte ale unor actori celebri şi piese de recuzită, scoase la licitaţie

Obiecte ale unor actori celebri şi piese de recuzită, scoase la licitaţie
Casa de licitaţii Artmark organizează în 23 februarie o licitaţie inedită care aduce în atenţia colecţionarilor obiecte personale ale unor actori români cunoscuţi şi o serie de piese de recuzită din filme şi piese de teatru de succes.
La licitaţia "Cinema Memorabila" colecţionarii pot achiziţiona, printre altele, pipa şi bastonul lui Geo Saizescu din filmul "Eu, tu şi Ovidiu", din 1977, estimate la 175 de euro, un papion ce a aparţinut lui Radu Beligan cu autograful maestrului, la 150 de euro, fotografii inedite cu Mircea Albulescu, autografiate, la 100 de euro, o pereche de ochelari ai lui Horaţiu Mălăele, la 250 de euro, portretul lui Toma Caragiu sculptat de Geta Gheorghiţă-Caragiu, la 600 de euro, celebra rochie din dantelă purtată de Alexandru Arşinel în emisiunile de revistă de la TVR, la 200 de euro, smokingul purtat de Victor Rebenciuc în 1965 la Cannes la premiera filmului "Pădurea spânzuraţilor", în regia lui Liviu Ciulei, un tâlv cu autografele actorilor teatrului Nottara, printre care Emil Hossu, la 50 de euro. 
De asemenea, sunt scoase la vânzare afişe ale unor filme şi piese de teatru de succes, precum "Dacii" sau scenariul peliculei "Un comisar acuză’ de Sergiu Nicolaescu, la 100 de euro. 
În aceeaşi zi, Artmark organizează o sesiune de Postmodernism şi Contemporană. 
Ajunsă la cea de-a treia ediţie, licitaţia propune colecţionarilor o selecţie de 62 de lucrări de artă stimulative, semnate de unii dintre clasicii artei româneşti contemporane şi postbelice: Corneliu Baba, Alexandru Ciucurencu, Constantin Piliuţă sau de reprezentanţi ai generaţiilor ’60 – ’70 – Paul Neagu, Horia Bernea, Ştefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Viorel Mărginean, precum şi opere realizate de personalităţi marcante ale scenei artistice actuale, ca Dan Perjovschi sau Teodor Graur. 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.