Se aştepta ca prima noapte de dragoste să fie ceva de vis, însă nu a ieşit aşa cum şi-a imaginat! Actriţa şi regizoarea Delia Antal, care îşi va lansa în această toamnă filmul de debut, "D’ORA", la Bucureşti, şi-a amintit că a trecut prin clipe nu tocmai plăcute pe când avea 17 ani şi jumătate.
Nu a întâlnit băiatul potrivit, ba mai mult, acesta a abuzat de inocenţa ei şi a forţat-o să renunţe la virginitate, împotriva voinţei sale. A fost un moment nu tocmai plăcut pentru Delia Antal, un episod care i-a marcat adolescenţă şi pe care l-a cuprins şi în cartea să de debut, "D’ORA", după care a făcut şi filmul cu acelaşi nume.
"Prima noapte de dragoste a fost un calvar pentru mine, când te gândeşti că ar fi trebuit să fie foarte specială şi memorabilă, a mea nu a fost tocmai cum am visat. Ieşeam cu un băiat de un an şi câteva luni şi nu am vrut să merg până la capăt cu el, deoarece pe atunci aveam doar 17 ani şi jumătate, nu eram încă majoră. La un moment dat, el a profitat de ocazie şi de naivitatea mea şi s-a întâmplat împotriva voinţei mele! Apoi, în loc să mă despart de el şi să merg la poliţie să-l denunţ pentru ce mi-a făcut, l-am iertat, crezând că o să mă căsătoresc cu el, dacă tot mi-am pierdut virginitatea cu el", povesteşte, fără perdea, Delia Antal.
"Mi-aş dori să pot da timpul înapoi, sunt atâţia escroci care profită de fete tinere şi le ameninţă şi ele din cauza ruşinii nu fac nimic. I-aş trage pe toţi în ţeapă că Vlad Ţepeş şi aş încuraja toate femeile şi toţi copiii care sunt abuzaţi să spună cu voce tare, poate chiar voi face ceva să îi ajut pe viitor şi să trag astfel un semnal de alarmă pentru că am auzit nenumărate cazuri, veţi fi surprinşi, chiar în cercurile mele şi chiar ale unor persoane foarte cunoscute din România. Mă sacrific eu să spun, nu îmi este ruşine, pentru că, cu siguranţă, se vor trage semnale de alarmă şi sper să ajut că aceste acte criminale ale acestor bărbaţi fără Dumnezeu să scadă!", a mai completat actriţa stabilită de nouă ani la Londra.
Stiri de actualitate:
MIHAI VĂLU este noul manager al Teatrului Municipal Baia Mare
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparcul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
O VEDETĂ de la NOI, VIOLATĂ la 17 ANI ŞI JUMĂTATE: "În loc să merg la poliţie, l-am iertat crezând că o să mă căsătoresc cu el!"

Lasa un raspuns