O INVENȚIE PE ZI: Dansul

Dansul este arta mișcării corpului, adesea fiind o mișcare ritmică și pe muzică, folosind pași și gesticulații prescrise sau improvizate. ”Un dans” reprezintă orice secvență prescrisă de astfel de mișcări, a unei evoluții pe muzică sau a unui eveniment unde are loc o asemenea evoluție. Dansul se poate referi și la o formă de comunicare nonverbală recunoscută de animale precum dansul albinelor sau tipar comportamental precum dansul de împerechere.
Dansul poate fi categorisit și descris în diferite feluri. Poate fi analizat doar pentru coregrafia sa, pentru repertoriul mișcărilor sau poate fi clasificat în concordanță cu timpul și locul de origine. Totuși, studiile au dezvăluit multe similarități în multe timpuri și locuri diferite.
O diferență importantă poate fi constatată între dansul teatral și cel participatoriu, dar aceste două categorii nu sunt complet separate, fiecare împrumutând una de la cealaltă. Dansatorii din societate pot deveni dansatori profesioniști sau cel puțin la nivel competitiv și sunt urmăriți de milioane de oameni. Ambele categorii pot avea și funcții speciale, adică pot fi dansuri ceremoniale care au loc doar o dată pe an, dansuri de război, dansuri sacre sau liturgice. Astfel de dansuri permit expresii emoționale și invocații.
Se pare că practicarea dansului provine încă din Epoca Pietrei. După ce omul a început să creeze muzica, se pare că i-a venit ideea să se și miște ritmic pe aceasta. Dovezi arheologice ale dansului timpuriu includ picturi vechi de peste 9000 de ani vechime descoperite în India la Adăposturile de Piatră din Bhimbetka și picturi de pe pereții mormintelor egiptene din care sunt deprinse figuri dansând și care datează din jurul anului 3300 î.Hr.
Înainte de invenția limbilor scrise, dansul era o metodă mult mai importantă de a transmite poveștile de la o generație la alta. Folosirea dansului în stări de transă extatică și ritualuri de vindecare, precum cele din culturile de astăzi din pădurile tropicale braziliene până în Deșertul Kalahari, este considerat un alt factor timpuriu.
Plato, Aristotel, Plutarh și Lucian au făcut referiri la dansurile grecești (horo). Biblia și Talmudul fac referiri la multe evenimente legate de dans și conțin peste 30 de noțiuni diferite ale dansului.
Pe vasele de ceramică chinezești care datează din perioada Neoliticului sunt desenate grupuri de oameni dansând într-o linie ținându-se de mâini. Cel mai vechi cuvânt chinezesc care însemna ”dans” poate fi observat pe oasele oracol. Dansul primitiv din China Antica a fost asociat cu vrăjitoria.
În timpul mileniului I î.Hr., în India, multe texte erau compuse pentru codifica aspecte ale vieții de zi cu zi. ”Natayasharstra” (literar ”textul dramaturgiei”) a lui Bharata Muni este unul dintre aceste texte timpurii. În mare parte se referă la dramă, în care dansul joacă un rol important în cultura indiană. Clasifica dansul in patru tipuri — secular, ritual, abstract și interpretativ — și în patru varietăți regionale. Textul elaborează diferite gesturi ale mâinilor (mudras) și clasifica mișcările diferitelor membre, ale pașilor și altele. Din aceste începuturi s-au născut diferitele stiluri clasice cunoscute astăzi.
Multe forme ale muzicii și ale dansului au fost create una pentru cealaltă și au fost interpretate împreună. Dezvoltarea asociată a continuat de-a lungul timpului generând un cuplu de forme dans-muzică precum vals, tango, disco sau salsa. Unele genuri muzicale au forme paralele de dans precum este muzica barocă și dansul baroc, altele, precum muzica clasica și baletul clasic, s-au dezvoltat separat. Deși dansul este adesea acompaniat de muzică, poate fi interpretat și fără aceasta sau poate produce propriile sale acompaniamente precum în step.