Nunta de la Monaco: Albert al II-lea şi Charlene se căsătoresc religios

Nunta de la Monaco: Albert al II-lea şi Charlene se căsătoresc religios
Principele Albert al II-lea de Monaco şi sud-africana Charlene Wittstock s-au căsătorit religios sâmbătă, ceremonia fiind celebrată în Curtea de onoare a palatului princiar. Slujba religioasă este transmisă pe ecrane uriaşe amplasate în tot oraşul, iar la eveniment participă 4.300 de invitaţi.
Principesa Charlene de Monaco a ales o rochie de mireasă din mătase ivorie, fără mâneci şi cu trenă lungă, cu broderii cu mii de cristale Swarovski şi perle, creaţie a lui Giorgio Armani.
Mireasa are părul prins în coc şi un voal lung pe cap. Ea a păşit spre altar precedată de şapte domnişoare de onoare.
La rândul său, prinţul Albert poartă o uniformă crem, ţinuta clasică a gărzilor palatului din Monaco. 
Mirele poartă medalii care reprezintă Ordinul Sfântului Charles, Ordinul Grimaldi şi Legiunea de Onoare Franceză. Pe material mai este, de asemenea, brodată o rozetă ce reprezintă Coroana de Monaco.
Printre invitaţii care participă la nunta princiară se numără Principesa Margareta de România şi Principele Radu, Nadia Comâneci şi soţul ei, Bart Conner, Ilie Năstase şi Brigitte Sfăt, Naomi Campbell, Karl Lagerfeld, preşedintele Franţei Nicolas Sakozy, actorul Roger Moore.
La ora 20.00 va începe dineul oficial şi balul, care se vor desfăşura la Opera Garnier, pe terasele Operei.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.