Alertă, sirene pornite și autorități în acțiune. Asta se va întâmpla mâine în Sighetu Marmației în cadrul unui exercițiu de alarmare publică privind gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații majore. Exercițiul se va desfășura în zona străzii Valea Cufundoasă, iar cetățenii sunt sfătuiți să nu se panicheze și sunt informați că este vorba doar despre o simulare.
Exercițiul va avea loc cu începere de la ora 10.00. Tema simulării este gestionarea situațiilor de urgență generate de inundațiile majore pe râul Iza-zona Valea Cufundoasă. În acest fel va fi verificată activitatea Comitetului local pentru situații de urgență din municipiul Sighetu Marmației. De asemenea, în acest exercițiu, pe lângă comitetul local de situații de urgență, va fi implicat și Detașamentul de Pompieri Sighet.
„Cetățenii trebuie să nu se sperie pentru că în cadrul acestui exercițiu vor fi pornite și sirenele care prevestesc și alarmează populația despre producerea unor situații de urgență majore. Aceste sirene vor fi pornite, însă nu va fi vorba despre o situație reală. Mai exact acest exercițiu va fi pe malul râului Iza unde Comitetul pentru situații de urgență împreună cu reprezentanții Serviciului de Gospodărire a Apelor Maramureș vor face un dig mobil și vor desfășura toate activitățile care se desfășoară în momentul producerii unor inundații”, a explicat Oana Alexa – Gonczi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Maramureș.
Prin exercițiu se urmăresc: antrenarea personalului cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență din ISU Maramureș privind evaluarea organismelor și structurilor locale pentru managementul situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteo periculoase și accidente la construcții hidrotehnice; antrenarea personalului Comitetului local pentru situații de urgență; verificarea viabilității ” Planului de apărare în caz de inundații, dar și verificarea sistemului de înștiințare-alarmare, antrenarea populației, salariaților și elevilor în aplicarea măsurilor specifice. De asemenea un alt scop este și cooperarea între autoritatea publică locală, unitățile MAI, Poliția Locală, filiala de Cruce Roșie și formațiunile municipale de intervenție și operatori economici în desfășurarea activităților de protecție și intervenție, precum și pregătirea populației pentru aplicarea măsurilor și regulilor de comportament în situații de urgență generate de inundații.

Lasa un raspuns