NU-I DE GLUMĂ: Cei care folosesc materiale pirotehnice fără să fie autorizați riscă să ajungă la închisoare

NU-I DE GLUMĂ: Cei care folosesc materiale pirotehnice fără să fie autorizați riscă să ajungă la închisoare

 Pentru că în noaptea dintre ani unii maramureșeni obișnuiesc să folosească artificii sau alte tipuri de articole pirotehnice, polițiștii vin cu o serie de precizări și le reamintesc acestora că încălcarea legii se pedepsește aspru. Astfel, cei care doresc să folosească articole pirotehnice trebuie să obțină din timp o autorizație în acest sens, fie că e vorba de persoane fizice, fie despre administratorii de localuri.

Potrivit dispoziţiilor Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, articolele pirotehnice pot fi folosite numai de persoanele fizice sau juridice autorizate, cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice între orele 24.00 şi 06.00, cu excepţia evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale, la o distanţă mai mică de 50 de metri de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 de metri faţă de cele cu peste 4 niveluri, la o distanţă mai mică de 500 de metri de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze. De asemenea se interzice folosirea acestoraîn locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre, pe drumurile publice, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane ori la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
 „În conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi avizul Inspectoratului Judeţean de Poliţie pe a cărui rază se execută jocurile respective.Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, a precizat Florina Meteș, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.
Având în vedere starea de pericol existentă privind deţinerea, comercializarea sau efectuarea fără drept de alte operaţiuni cu articole pirotehnice de către persoanele fizice sau juridice neautorizate, poliţiştii maramureşeni desfășoară în această perioadă activităţi speciale în acest sens. Acestea au ca scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă civică, prevenirea producerii unor accidente sau pagube materiale pe fondul folosirii necorespunzătoare sau ilegale a acestora precum şi pentru depistarea persoanelor care încalcă prevederile Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive prin comercializarea articolelor pirotehnice.
 

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.