Poliţia a fost sesizată ieri dimineață, prin apelul unic de urgenţă 112, despre faptul că, pe DN1C, între localităţile Recea şi Baia Mare, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.
Un bărbat în vârstă de 63 de ani din Chelinţa, aflat la volanul unui autoturism, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul care circula în faţa, a intrat în coliziune cu acesta şi l-a proiectat în al treilea autoturism care circula în aceeaşi direcţie de mers.
În urma carambolului două victime au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale: şoferul din Chelinţa şi o femeie în vârstă de 60 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta. Leziunile suferite de aceştia nu au necesitat internarea.
Toţi conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că niciunul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Lasa un raspuns