Începând cu anul şcolar viitor, Ministerul Educatiei va introduce în programa şcolară cursul optional "Lectura si abilitatile de viaţă", un curs pe care profesorii de limba română îl aşteaptă de mult timp.. Potrivit ordinului de ministru, curriculumul este la decizia scolii si este destinat elevilor din clasele V-XII, de la toate filierele si specializarile. Acesta este gandit ca un optional pe doi ani, cu o ora pe saptamana, "insa structura cursului permite organizarea flexibila a timpului de invatare", precizeaza ordinul ministerului.Cursul opţional "Lectura şi abilităţile de viaţă"este un curs pe care profesorii de limba română îl aşteaptă de mult timp. Au mai lansat provocări elevilor prin organizarea diferitelor acţiuni îndreptate spre lectură, dar introducerea unui astfel de curs în program şcolară este privită ca n act de încurajare şi recunoaşterea a importanţei lecturii, la nivel înalt, ,mărturiseşte Mihaela Sautriot, professor de limba română la Liceul “Regele Ferdinand”, unitate de învăţământ care se poate lăuda cu o activitate cu tradiţie deja, “Lecturiada”.Curriculumul cursului "Lectura şi abilităţile de viaţă" notează că din categoriile de abilităţi de viaţă fac parte: abilităţile de comunicare, abilităţile sociale, abilităţile de management al învăţării şi informaţiilor, abilităţile de autocunoaştere, abilităţile de autoîngrijire, abilităţile cognitive şi abilităţile practice.Noul curs permite dezvoltarea competenţelor cheie. Prin modul în care a fost conceput, acest curs opţional oferă soluţii pentru câteva dintre provocările actuale ale sistemului educaţional. Parcurgerea programei de către elevii care studiază acest opţional conduce la formarea unor competenţe de comunicare ce asigură integrarea cu success a acestora în viaţa socială şi profesională. Competentele generale pe care elevii trebuie sa le insuseasca prin acest curs sunt receptarea textului literar si nonliterar din perspectiva abilitatilor de viata si utilizarea lecturii in vederea dezvoltarii personale.Profesorii vor încerca prin intermediul acestui curs să cultive interesul pentru lectura si a placerii de a citi, dar şi cultivarea interesului pentru învăţarea pe parcursul întregii vieţi ca expresie a dezvoltării durabile, dezvoltarea creativităţii, acceptarea diversitatii etnice, sociale, culturale, religioase, acceptarea dialogului si a comunicarii interculturale.
Stiri de actualitate:
CAMPANIE: Ziua de Curățenie Națională -19 septembrie
SIMPOZION ANIVERSAR: Bârsana – 700 de ani de la prima atestare documentară (1326-2026) – Repere istorice, spirituale și culturale ale Bârsanei
PAP ZSOLT ISTVÁN: Acord de colaborare cu AJVPS Maramureș pentru a interveni rapid și eficient atunci când urșii coboară
SIGHETU MARMAȚIEI: ProfiSchoolUp – investiții pentru îmbunătățirea învățământului profesional în zona transfrontalieră România–Ucraina
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 18 septembrie în Baia Mare
EVENIMENT: Ce am învățat de la Școala Naturii în Geoparul Gutâi-Maramureș?
START ÎNSCRIERI: A început perioada de recrutare pentru școlile militare de subofițeri de jandarmi – 850 de locuri sunt dispobibile în acest an
SPECTACOL ANIVERSAR: Asociația Esperando – de 25 de ani alături de persoanele cu nevoi speciale
SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de trafic pe două străzi
TAEKWON-DO: Cinci sportive ale ACS Dragonul Baia Mare au obținut centura neagră 1 Dan
RUGBY: „Zimbrii” joacă mâine cu Dinamo pentru un loc în finala campionatului
SIGHETU MARMAȚIEI: Romanian Science Festival – Târg de științe
BAIA MARE: Circulație în condiții de șantier pe noul Pod Unirii și sens giratoriu la intersecția bulevardelor Independenței și Unirii
SIGHETUL SE IMPLICĂ: Hai și tu la „Let’s Do It, Romania!
BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ: Deschiderea noului an MomCo
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 17 septembrie în Baia Mare și Lăpușel
SALVAMONT: Prima viață salvată la Refugiul Speranței
VIDEO: Culoare și lumină – vernisajul expoziției semnate Alida Nagy la Baia Sprie
START ÎNSCRIERI la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă
Noua programă şcolară va încuraja lectura în rândul elevilor prin introducerea unui curs opţional "Lectura şi abilităţile de viaţă"

Lasa un raspuns