Proprietarii de terenuri care obţin venituri din arendă vor fi obligaţi să plătească contribuţii de sănătate în cuantum de 5,5%, la fel ca şi cei care au venituri din chiria locuinţelor. Modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014.
Vineri 20 septembrie, Guvernul a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța care cuprinde modificările la Codul Fiscal, potrivit Hotnews.ro.
Actul normativ adoptat conține două structuri normative diferite, respectiv: modificarea Codului fiscal privind introducerea contribuției individuale la asigurările de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor (închiriere, arendare), precum și implementarea sistemului național de raportare, verificare, monitorizare și control a situațiilor financiare și a bugetelor aparținând instituțiilor publice.
Baza de calcul a contributiei de sanatate pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor este diferenta dintre venitul brut impozabil si o cota de cheltuieli forfetare de 25%, similar impozitului pe venitul din chirii. Baza de calcul lunara nu poate fi mai mica decat un salariu minim brut pe tara, cand acesta este singurul venit al persoanei fizice si nu poate sa fie mai mare decat valoarea a de 5 ori salariului mediu brut pe tara.
Când impozitarea se realizează în baza declarației de venit depusă pentru închirierea unor proprietăți (formular 200, 220), plata se va efectua în 4 rațe egale, până la data de 25 a ultimei luni din fiecare trimestru.
Stiri de actualitate:
PLANETARIUL BAIA MARE: Program special de Sărbătoarea Castanelor
CAMPANIE DE COLECTARE deșeuri textile în Șomcuta Mare și localitățile aparținătoare
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: Toamna în satul de pe Dealul Florilor – se prepară silvoiță pe uliță
MEMORIAL SIGHET: Concurs de eseuri – două teme la alegere
MUZEUL MARAMUREȘAN: Culorile Maramureșului – expoziția se întoarce acasă
PROBE ȘI EVALUĂRI: Etapă încheiată cu succes pentru Salvamont Maramureș la Școala Națională
SIGHETU MARMAȚIEI: Acțiuni de tragere cu armament în Poligon
BAIA MARE: Sărbătoarea Castanelor 2026 – trei zile, două scene, peste 100 de evenimente
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă marți, 15 septembrie în Baia Mare și Groși
SIGHET: Întreruperi ale alimentării cu energie electrică pe mai multe străzi
POIENILE DE SUB MUNTE: Accident cu doi răniți. O mașină s-a răsturnat în albia unui râu
BAIA MARE: Restricții de circulație de Sărbătoarea Castanelor – parada pornește de pe Podul Unirii
HANDBAL: Fetele de la CS Minaur, cu gândul la o victorie la Zalău
POLIȚIA DE FRONTIERĂ, pe podium la Sighet Run 2026
APARIȚIE EDITORIALĂ: Memorialul de la Sighet – De la idee la faptă
SĂRBĂTOARE: Înălțarea Sfintei Cruci – Ziua Crucii
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Am sărbătorit cei 700 de ani ai Sighetu Marmației și printr-o competiție de alergare
MUZEUL MARAMUREȘAN este prezent la Palatul Parlamentului, în expoziția ”Scoarțe. Covoare. Păretare. 10 ani în UNESCO”
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă luni, 14 septembrie în Baia Mare și Tăuții Măgherăuș
Noi taxe au fost publicate vineri în Monitorul Oficial

Lasa un raspuns