Noi măsuri pentru gestionarea refugiaților și sprijin pentru comunitățile marginalizate, discutate cu noul reprezentant al UNICEF România

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, s-a întâlnit astăzi, 28 noiembrie, cu Anna Riatti, noul reprezentant UNICEF România pentru a discuta despre continuarea ajutorului oferit refugiaților ucraineni din Maramureș, dar și despre soluții pentru comunitățile marginalizate din județ.

 

Discuțiile celor doi oficiali s-au axat pe prezentarea situației actuale din județul Maramureș privind refugiații din Ucraina, activitatea din cadrul Centrului de Suport și Asistență „Blue Dot”, necesitățile identificate în ultima perioadă, precum și măsurile ce trebuie luate pe termen mediu și lung în această problemă.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a menționat măsurile luate la nivel județean de la izbucnirea conflictului din Ucraina și proiectele aflate în derulare. Totodată, s-a solicitat sprijin punctual pentru necesitățile identificate în cooperare cu instituțiile din subordine având atribuții în domeniul social și organizațiile nonguvernamentale din județ. Finanțarea unor activități din domeniul educației, realizarea unui Centru Integrat de Suport în Maramureș într-o locație a Consiliului Județean, dotarea sa cu logistică,  realizarea în cadrul DGASPC Maramureș a unor rezerve de produse de strictă necesitate pentru gestionarea unor noi valuri de refugiați cu copii sunt câteva din subiectele care au fost aduse în atenția înaltului oficial UNICEF.

„Criza energetică și anotimpul rece care se apropie, e posibil să fie un factor declanșator pentru noi valuri de refugiați din Ucraina. Partenerii ucraineni ne-au semnalat acest aspect, iar pentru un astfel de scenariu e nevoie de pregătire și finanțare. Avem o serie de propuneri în acest sens și contăm și pe sprijinul dumneavoastră”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.

Anna Riatti, reprezentantul UNICEF în România, s-a arătat deschisă să sprijine propunerile făcute și a promis că în urma unei analize amănunțite vor exista modalități de cooperare în beneficiul refugiaților ucraineni.

Un alt subiect important din cadrul întâlnirii, ridicat de președintele Ionel Bogdan, l-a constituit problema ajutorării comunităților marginalizate din Maramureș.

„Avem în județ mai multe comunități marginalizate pentru care trebuie să gândim și implementăm o strategie de integrare și ajutorare. Sunt familii, unele cu cinci copii, care au nevoie de sprijin în ce privește educația și integrarea în comunitate. Știm că UNICEF are o expertiză pe acest subiect și cred că e un punct unde puteți interveni, în parteneriat cu noi”, a mai subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș.

Reprezentantul Unicef pentru România, Anna Riatti, are peste douăzeci de ani de experiență în cooperare internațională, dintre care optsprezece cu UNICEF pentru promovarea și protecția drepturilor copiilor și adolescenților. În Bosnia și Herțegovina și Iran, a fost Reprezentant Adjunct pentru UNICEF și a lucrat cu Guvernul în implementarea Programelor de Țară UNICEF. A petrecut câțiva ani cu UNICEF ca specialist în situații de urgență în Biroul Regional MENA din Amman, sprijinind birourile de țară pentru pregătirea și răspunsul la situații de urgență, precum și ca ofițer de sprijin pe teren și șef de birou pentru situația de urgență din Darfur, respectiv în Khartoum și El Fasher. Înainte de a se alătura UNICEF în 2004, ea a lucrat cu UNAIDS în Myanmar și a ocupat funcția de director de țară la un ONG în Irak.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.