Anul 2022 reprezintă anul cu cel mai mare număr de pasageri înregistrat în istoria Aeroportului Internațional Maramureș, peste 76 000 de pasageri. Traficul de pe aeroport a evoluat pozitiv din 2018, ca o continuare a trendului după redeschiderea aeroportului, chiar în perioade în care industria de profil a suferit pierderi mari datorate pandemiei.
Pe lângă compania aeriană TAROM care a operat zboruri regulate dinspre București la Baia Mare cu o frecvență de cinci zboruri săptămânale respectiv 6 pe săptămână din luna octombrie, compania HiSky a zburat spre Paris Beauvais cu o frecvență de doua zboruri săptămânale.
Zborurile către și dinspre Paris au un program ideal, joia și duminica, pentru facilitarea vizitelor de tip City Break cât și VFR (vizitarea rudelor și prietenilor). Pe pagina oficială a companiei HiSky s-a pus în vânzare, pentru perioada de vară 2023, și o a treia frecvență pe săptămâna, marțea.
Noi destinații vor fi adăugate la portofoliul zborurilor de pe Aeroportul Maramureș, și anume München, Roma și Londra. De asemenea, compania AirConnect a anunțat operarea rutei Baia Mare- București, începând cu luna martie 2023.
Destinațiile charter ale anului 2023 vor fi Antalya, cu o frecvență de patru zboruri săptămânale, Creta și Hurghada cu o frecvență de un zbor pe săptămână.
În continuarea trendului și cu ajutorul noilor destinații, preconizam o creștere cu peste 30% a numărului de pasageri care vor utiliza Aeroportul Internațional Maramureș ca punct de plecare sau tranzit în 2023.
Lasa un raspuns