Guvernul trebuie să renunțe la orice încercare de a legifera prin ordonanțe de urgență în domeniului educației și cercetării pentru chestiuni care nu sunt "în mod real" urgente și care pot afecta negativ calitatea învățământului superior, a declarat, marți, deputatul liberal Gheorghe Vlad Nistor, într-un comunicat transmis AGERPRES.
"Astfel de chestiuni trebuie dezbătute și eventual legiferate în cadrul Parlamentului, în proceduri publice transparente, care să nu permită deteriorarea suplimentară a calității diplomelor universitare românești", a explicat deputatul PNL.
În opinia sa, prin legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe de urgență, Executivul se pregătește "să altereze încă o dată calitatea sistemului de învățământ superior și de cercetare din România".
"La capitolul IX — ‘Educație și cercetare științifică’ sunt prevăzute modificări ale Legii 206/ 2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, precum și măsuri privind diplomele de studii emise de instituții de învățământ superior care școlarizează fără autorizare", notează deputatul.
El susține că abordarea acestor chestiuni prin ordonanțe de urgență este "total nejustificată", în condițiile în care nu reprezintă urgențe nici sub aspect economic, nici sub aspectul siguranței naționale.
"În mod evident, în spatele abilitării guvenului de a reglementa fără dezbatere și control parlamentar în aceste chestiuni se ascunde intenția de a favoriza incorectitudinea și chiar încălcarea legilor referitoare la sistemul de învățământ universitar și la cercetare", afirmă Nistor.
Liberalul adaugă că absolvenții studiilor universitare au dreptul la acte de studii recunoscute, dar numai în condițiile legii, ca urmare a absolvirii unor programe de studii autorizate.
"În România există un mecanism legal foarte clar și recunoscut internațional de autorizare și acreditare a programelor și instituțiilor de învățământ superior. Nu poate fi invocat niciun argument în favoarea recunoașterii unor diplome dobândite în afara acestui sistem, căruia i se supun toate universitățile de stat și private serioase. Atât instituțiile de învățământ care lucrează sau au lucrat fără autorizare, cât și persoanele care au urmat astfel de programe de studii, a căror situație era publică și verificabilă, sunt responsabili de faptul că au ieșit din cadrul legal și nu pot fi absolviți de această responsabilitate prin ordonanțe de urgență", subliniază deputatul.
"Tentativa guvernului de a rezolva pe căi lăturalnice problema diplomelor ilegale, emise de către universități neacreditate, afectează credibilitatea internă și internațională a întregului sistem românesc de studii superioare. Toți deținătorii de diplome universitare legitime din România vor avea de suferit și își vor vedea drepturile diminuate dacă primesc recunoaștere legală diplome obținute în afara cadrului legal", a completat Nistor.
Stiri de actualitate:
CONSILIUL JUDEȚEAN MARAMUREȘ, implicat în schimbul internațional de bune practici pentru utilizarea durabilă a terenurilor, în cadrul proiectului GreenLUPO
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Maramureș te ascultăm – de vorbă cu comunitatea din Tisa
MUZEUL SATULUI BAIA MARE: La Târgul de Sfântul Dumitru, aventura își face loc printre tradiții
DESCHIDERE economică și parteneriate internaționale pentru Maramureș
FOTBAL: Minaur mizează pe o victorie cu a 10-a clasată din serie
FOTBAL: Programul meciurilor și al televizărilor din a doua etapă a grupelor Cupei României
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 23 octombrie în Baia Mare
VOLEI: Știința Explorări începe campionatul cu un meci cu o candidată la titlu
HANDBAL: Meci acasă pentru Minaur, care încearcă să-și păstreze locul pe podium
ITPF SIGHET: Percheziții într-un dosar de contrabandă cu țigări
VIDEO: Go practică – Calificare prin stagii de practică în domeniul tehnic
MEMORIALUL SIGHET: S-a modificat programul de vizitare
CASA DE CULTURĂ BAIA SPRIE vă invită la prima ediție a Mara Music Festival, în 23–24 octombrie , la Centrul Multifuncțional
POLIȚIA DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI: Restricții de circulație în Ungaria pentru camioanele de peste 7,5 tone
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Vești importante în așteptarea unui copil
CAMPANIE DE STRÂNGERE DE FONDURI: Haideți să sprijiniți restaurarea Sfintei Fecioare Maria în Parcul Central din Sighetu Marmației!
SIGHETU MARMAȚIEI: Lucrări de modernizare pe strada Bobâlna
ZAHORÁNSZKI BRIGITTA: Compensare de 80% pentru scutecele pentru adulți
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 22 octombrie în Baia Mare
NISTOR (PNL): Cerem Guvernului să renunțe la OUG în domeniul învățământului

Lasa un raspuns