VIDEO | Nicolae Ștrempel, primul erou în halat alb din Maramureș care a pierdut lupta cu noul coronavirus

Chiar și eroii perioadei sumbre pe care o traversăm, medicii care se pun paravn între pacienți și un inamic invizibil și nemilos, ajung să fie răpuși. Astăzi, 2 iulie, ne-a părăsit dr. Nicolae Ștrempel, care profesa ca medic de familie, în comuna Satulung.

Regretatul cadru medical s-a stins din viață la vârsta 64 de ani, după aproximativ două săptămâni de luptă cu virusul SARS-CoV-2. Internat inițial la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, cu simptomatologie specifică, acesta a fost testat, iar în urma rezultatului pozitiv a fost transferat la spitalul suport din Baia Mare. Din nefericire, starea de sănătate i s-a deteriorat în ritm alert și, deși colegii săi au depus toate eforturile pentru a-l salva, dr. Nicolae Ștrempel a pierdut lupta nedreaptă.

Executivul Consiliului Județean Maramureș este alături de familia îndurerată, de apropiați, dar și de miile de pacienți care și-au recăpătat sănătatea datorită profesionalismului și dăruirii cu care au fost tratați și care, astăzi plâng această grea pierdere. ”De asemenea, îi asigurăm de întreaga recunoștință pe toți cei care, cu curaj și devotament, îmbracă zi de zi haina de medic, în încercarea de a le oferi ajutor semenilor. Câte un astfel de eveniment nefericit ne amintește de pericolul constant care încă planează asupra noastră și care, din nefericire, nu îi ocolește nici pe salvatorii de vieți. Lansez un nou apel la responsabilitate, la respectarea măsurilor de protecție și distanțare socială, la continuarea efortului colectiv de stopare a pandemiei. De astăzi, Maramureșul și comunitatea medicală sunt mai sărace, iar noi suntem părtașii altei lecții dure, în lupta inechitabilă în care ne-am angajat cu luni de zile în urmă”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Drum lin spre cer, dr. Nicolae Ștrempel!

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.