Liderul Federaţiei Mişcare Comercial, Gheorghe Frăţică, a declarat pentru MEDIAFAX, după discuţiile de la MT privind contractul colectiv de muncă (CCM) la CFR, că discuţiile pe această temă vor continua şi că sindicatele nu au luat încă o decizie privind declanşarea conflictului de muncă.
"Nici în urma unor discuţiilor de miercuri nu s-a ajuns la un acord privind cuprinderea în contract a tuturor cerinţelor noastre. Negocierile vor continua. Există posibilitatea de a fi încheiat un acord, care să fie prezentat Fondului Monetar Internaţional, în care să fie prevăzută şi o majorare a fondului de salarii cu 2,4%, urmând ca diferenţa până la ceea ce solicităm noi din acest punct de vedere să fie analizată pentru a fi acordată până la toamnă", a mai spus Frăţică, după negocierile purtate miercuri la Ministerul Transporturilor (MT).
Preşedintele Federaţiei Mişcare Comercial a mai spus că, în acest context, sindicatele nu au luat încă o decizie privind declanşarea conflictului de muncă.
Feroviarii au oprit lucrul miercuri între orele 7.00 şi 9.00, interval în care, potrivit lui Frăţică, erau în circulaţie aproximativ 400 de trenuri de călători şi 200 de marfă.
Stiri de actualitate:
EVENIMENT: Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului
TEATRUL MUNICIPAL BAIA MARE: Improjoker, duminică, 8 noiembrie
PREMIERĂ PENTRU ROMÂNIA: Zăcământul hidrotermal Baia Sprie, inclus în lista Siturilor Patrimoniului Geologic recunoscute de Uniunea Internațională a Științelor Geologice
RUGBY: „Stejarii”, învinși de Tonga în Nations Cup
FOTBAL: Început de retur cu derby de Maramureș în Liga 3
SIGHET: Restricții de circulație pentru desfășurarea unor lucrări
SECRETUL din spatele machiajului care rezistă ore întregi
VOLEI: Știința Explorări, în căutarea primei victorii din campionat
HALLOWEEN ÎN ALERGARE, în Parcul Central din Baia Mare
ISU MARAMUREȘ: Muniție rămasă neexplodată, distrusă de pompieri
TÂRGU LĂPUȘ: Casă cuprinsă de flăcări
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă vineri, 6 noiembrie în Baia Mare
VIDEO: Cupa Balcanică 2026 la Taekvon-do ITF se va desfășura la Baia Mare
NORD LITERAR: Numărul 281 al revistei de cultură își așteaptă cititorii
LANSARE ALBUM: Peisaj din interior – Văzut prin ochii micilor artiști la Biblioteca Județeană
ISU MARAMUREȘ: Plutonierul adjutant șef Ulici Dănuț Vasile, conducător autospeciale în cadrul Detașamentului de Pompieri Sighetu Marmației, a trecut în rezervă
SALVAMONT MARAMUREȘ: Acțiune de căutare a unei persoane dispărute în zona Vișeu de Sus – Moisei
VITAL: Întrerupere furnizare apă potabilă joi, 5 noiembrie în Baia Mare și mai multe localități din zona băimăreană
VOLEI: Știința Explorări, învinsă de campioană
NICIUN ACORD: Negocierile pentru contractul colectiv de muncă la CFR vor continua. Nu s-a decis privind conflictul de muncă

Lasa un raspuns