NEMULŢUMIRI: Protest al localnicilor în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare

NEMULŢUMIRI: Protest al localnicilor în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare

Aproximativ 150 de localnici din Siliştea au protestat, pe toată durata zilei de luni, în faţa perimetrului din comuna Pungeşti, unde compania Chevron şi-a adus primii specialişti cu care să înceapă lucrările de amenajare a platformei unde va fi amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist. Drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti a fost blocat, parţial, pe parcursul zilei de luni, de aproximativ 150 de persoane care au protestat faţă de intenţia companiei Chevron de a începe lucrările de amplasare a primei sonde de prospecţiuni în apropierea localităţii Siliştea.
În zonă au fost mobilizaţi imediat zeci de jandarmi şi poliţişti care au supravegheat ore întregi manifestaţia localnicilor, însă fără a interveni în rândul protestatarilor.
Pe durata desfăşurării protestului, oamenii i-au huiduit pe specialiştii aduşi de compania Chevron pentru a amenaja suprafaţa pe care se va amplasa sonda de explorare a gazelor de şist, solicitându-le acestora să plece.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.